inapoi________inapoi la cuprins_________ inainte

Expoziţia “Simbol şi comunicare în artele plastice contemporane”

Luiza BARCAN

Expoziţia « Simbol şi comunicare în artele plastice contemporane». În prim-plan lucrarea Turn a sculptorului Vlad Ciobanu.

Douăzeci de artişti contemporani au expus la Muzeul Satului Vâlcean, cu ocazia ediţiei a patra a simpozionului Tradiţie şi Postmodernitate spre a face dovada că se mai poate comunica prin artă şi că mai pot comunica chiar şi lucrările de artă contemporană între ele, în contextul mai general al alienării discursurilor vizuale.

Am folosit, pentru o expunere neconvenţională, spaţiile din incinta muzeului (curţile, pridvoarele şi interioarele caselor tradiţionale). Urmărind punerea în dialog a obiectelor artistice prezentate cu locul de expunere, am avut plăcuta surpriză să constatăm că s-a creat, ca şi în alte ocazii de acest fel, o “concurenţă” benefică între lucrări şi spaţiile exploatate.

Experimente de acest tip se încearcă de câţiva ani şi la Muzeul Satului din Bucureşti (expoziţiile Manifest pentru setea pământului şi Starea crucii), însă rezultatele sunt neconvingătoare datorită lipsei unei idei directoare şi a coerenţei în criteriile de selectare a lucrărilor. Nu vrem să punem în evidenţă că cei deştepţi suntem noi ci că, pentru a asigura reuşita unei astfel de expuneri, nu e suficient doar un titlu frumos, nesusţinut prin discursul plastic propriu-zis. Prin urmare, i-am solicitat să expună la Bujoreni pe acei artişti contemporani ale căror lucrări conţin şi reuşesc să transmită un mesaj limpede, aceasta presupunând folosirea corectă şi susţinută ideatic a simbolurilor.

Lucrări de Ion Atanasiu Delamare şi Cristian Bedivan (dreapta).

Lucrări de Vlad Ciobanu şi Mihai Coman (dreapta).

Am alăturat moduri diferite de exprimare vizuală, de la pictura de icoane şi până la instalaţie (bucuroşi că am găsit, în sfârşit, o lucrare de acest tip, inteligent concepută). Sculptura, pictura şi grafica, oglindind variate şi complexe personalităţi artistice s-au întâlnit în incinta muzeului în aer liber contrariindu-i pe spectatorii (nu puţini) neobişnuiţi cu o astfel de expunere. În esenţă, fiecare dintre lucrările prezentate, indiferent de generaţia căreia îi aparţine autorul ei, s-a făcut cu uşurinţă remarcată datorită felului în care a fost exploatat simbolul.

Sculptura a fost reprezentată prin lucrările unor artişti din toate generaţiile, de la Cătălin Udrea şi Ionel Stoicescu şi până la Alexandru Călinescu-Arghira. Din generaţia de mijloc au fost prezenţi Cristian Bedivan, Vlad Ciobanu, Gheorghe Marcu, Alexandru Nancu. Subliniez că delimitarea aceasta pe generaţii e pur convenţională, un principiu oarecare de ordonare a artiştilor, mai ales că moduri clasice de abordare întâlnim, paradoxal, la foarte tânărul sculptor Cătălin Udrea ( un splendid cal de bronz realizat de el a tronat pe pajiştea din faţa hanului), în timp ce artişti cu multă experienţă ca Vlad Ciobanu sau Gheorghe Marcu au disponibilitatea de a încerca expresivitatea unor materiale neconvenţionale ( “noi” media) în lucrări de tip obiect şi instalaţie.

Materiale de ultimă oră sunt folosite şi de Ionel Stoicescu în lucrările sale profund neliniştitoare, înrudite conceptual cu cele ale profesorului său, Gheorghe Marcu.

Vlad Ciobanu a utilizat lemn policrom, carton pictat şi nuiele de lemn în obiectele sculpturale expuse afară, diversificându-şi astfel aria de investigaţii artistice. Pătulul original din patrimoniul muzeului a intrat în dialog cu obiectul- citat din lumea tradiţională (un fel de ladă de zestre din lemn şi nuiele), ele fiind alăturate în expunere.

Lemn policrom a folosit şi Alexandru Nancu în lucrarea sa de mari dimensiuni: un personaj aflat în poziţie orizontală ( în “levitaţie”) care a comunicat pe registre diverse foarte bine cu personajul culcat, din răşină sintetică şi fibră de sticlă al lui Ionel Stoicescu. Intitulată Visul lui Iona, sculptura lui Alexandru Nancu este o aluzie la episodul biblic celebru care prefigurează în Vechiul Testament moartea sacrificială a lui Hristos şi Învierea Lui. Lucrarea comprimă mai multe planuri şi mai multe simboluri, încercând să sugereze şi incinta (chitul) în care este închis Iona şi mediul acvatic-iniţiatic în care se săvârşeşte transformarea personajului ales de Dumnezeu să-I poarte spre omenire mesajul soteriologic.

Lucrările din lemn şi metal, de mai mici dimensiuni, ale lui Alexandru Călinescu-Arghira folosesc explicit simbolurile fundamentale, iar cele ale lui Cristian Bedivan sunt ingenioase alcătuiri de forme din “moduli” detaşabili, comunicând bucuria de a lucra lemnul şi spiritul ludic al autorului. Cele două lucrări semnate Gheorghe Marcu, realizate din piatră cu intarsii metalice (semne înscrise în materia densă a marmurei) şi boabe de porumb au interpretat stilizat şi geometric forme anatomice, obiectele alcătuind o compoziţie cu un personaj în poziţie verticală şi o formă abstractă, un fel de incintă deschisă, orizontală. Metaforele plastice ale lui Gheorghe Marcu trimit întotdeauna către relaţia tensionată dintre natură şi cultură, dintre timpii aurorali şi epoca supertehnologizată care ne modifică reflexele, viziunea şi percepţia asupra realităţii.

Lucrări de Gheorghe Marcu, Cristina Miron şi Valeriu Pantilimon.

Lucrări de Lidia Nancuischi şi Alexandru Rădvan.

Lucrări de Ionel Stoicescu, Alexandru Călinescu Arghira şi Velici Peti.

Pictura s-a remarcat şi ea prin lucrările pline de forţă ale tinerilor artişti Suzana Dan (portrete idealizate ale prietenilor) şi Alexandru Rădvan (lucrări din ciclul Eroilor). Ambii pictori sunt exponenţi ai întoarcerii la exprimarea figurativă. Figura umană, abordată în două viziuni personale care au totuşi în comun tendinţa spre stilizare şi investire cu valori simbolice a personajelor create, a însufleţit pridvoarele a două case ţărăneşti din secolul trecut.

Mai decorative şi în general abstracte, lucrările de pictură şi grafică semnate Valeriu Pantilimon, Velici Petti, Maria Gaghel, au fost expuse tot în spaţiile exterioare muzeului, desfăşurate vertical, asemeni unor bannere.

Tot pictură au expus, în interioarele caselor tradiţionale, artişti ca Lidia Nancuischi, Ion Atanasiu Delamare, Natalia Şerban, Ion Cornea, Maria Gaghel, Camelia Popa, Ioan Popa şi Mihai Coman. S-a creat astfel un dialog incitant între natura statică cu obiecte desprinse din universul familial şi reinvestite semantic a Lidiei Nancuischi şi icoana pe lemn sau sticlă realizată de tinerii iconari Ioan Popa, Camelia Popa şi Mihai Coman pe care i-am invitat să expună tocmai pentru că fac efortul de a reda icoanei demnitatea şi puritatea pierdute la începutul secolului al XIX-lea.

O notă aparte a făcut pictura lui Mihai Coman. Folosindu-se de tehnica icoanei pe lemn şi de motivele prezente în pictura bizantină, precum şi de tipul de stilizare sau de perspectiva inversă specifice icoanei, el a realizat compoziţii cu temă religioasă, eliberate de canonul propriu-zis: interioare de chilii în care sfinţii se roagă sau visează, primind în somn revelaţia. Spaţiile imaginate de Mihai Coman sunt întretăieri ale lumii profane cu transcendentul. Simbolurile sacre operează în aceste spaţii ca vectori ai mesajului creştin şi ai unei ordini spirituale clare, lipsite de ambiguităţi.

Lucrări de Alexandru Nancu şi Suzana Dan

Sculptură de Cătălin Udrea. În dreapta instalaţie de Sorana Ţăruş (detaliu).

Lucrări de Maria Gaghel şi Ion Cornea.

Universul pitoresc-fantastic al graficii lui Ion Atanasiu Delamare s-a constituit într-o imagine vizuală complementară icoanelor şi compoziţiilor cu simboluri sacre ale lui Mihai Coman.

Pictura, sculptura şi grafica expuse la Muzeul Satului de la Bujoreni, toate expresii ale viziunilor şi sensibilităţii artiştilor contemporani au demonstrat că se poate vorbi oricând despre ruperea graniţelor între genuri, despre interferenţa limbajelor artistice, despre alungarea prejudecăţilor legate de spaţiul de expunere, cu condiţia ca artistul să comunice într-adevăr un mesaj articulat.

Singura instalaţie propriu-zisă din expoziţie, cea a tinerei artiste Sorana Ţăruş a abordat tot motivul comunicării, mai precis al tipurilor de comunicare interumană prin scrisoare. Obiectul expus a pus în relaţie de discontinuitate computerul, suport al mesajelor electronice care anulează intimitatea scrisului şi cutia poştală, spaţiul protector al mesajelor private, exprimând o evidentă nostalgie faţă de cel din urmă. O dată cu mijloacele electronice care o facilitează, comunicarea are totuşi tendinţa să se dezumanizeze.

Expoziţia de artă contemporană de la Muzeul Satului Vâlcean şi-a propus, în cele din urmă, să redeschidă nişte drumuri, să demonstreze că dialogul este posibil şi necesar, mai necesar ca oricând pentru creatorii de artă, pentru teoreticieni şi pentru istorici. O dată refăcută comunicare în şi prin artă, ea se poate deschide din nou către public, refăcând funcţia ei iniţială: cea de limbaj specific uman.

inapoi________inapoi la cuprins_________ inainte