inapoi________inapoi la cuprins________inainte

 

 

Simbol, comunicare, media în cultura tradiţională şi contemporană

 

 

 

 

 

 

 

 

Cea de a patra ediţie a întâlnirilor bianuale de la Muzeul Satului Vâlcean şi-a propus să abordeze şi aceste probleme de mare actualitate în cultura contemporană, spre a continua seria dialogurilor între tradiţie şi postmodernitate, iniţiate în anul 2000 de fundaţia HAR, într-un program complex.

În timp ce comunicarea este subiectul implicit, dar şi finalitatea principală a simpozioanelor din cadrul programului nostru, simbolurile şi media ( aceasta din urmă însemnând mijloacele, suporturile, limbajele de transmitere a mesajului artistic) au venit firesc în atenţia noastră ca unelte indispensabile ale comunicării de orice tip.

Momentul actual impune rediscutarea acestor subiecte de pe poziţii mai echilibrate, în contextul în care are loc o ideologizare evidentă, deloc benefică a gândirii despre cultură, în spaţiul românesc mai ales.

Ca şi în cadrul ediţiilor anterioare ale întâlnirilor de la Bujoreni, organizatorii au propus participanţilor mai multe modalităţi de abordare a temei în discuţie: colocvii, lansări de carte, expoziţii de artă plastică şi de heraldică, un concert de muzică contemporană. Participanţii, oameni de cultură din diverse domenii, au declanşat discuţii pasionante, reflectate în bună măsură în acest nou număr al revistei Ianus.

 

 

ZIUA I

 

Sfârşit de septembrie şi început de week-end la Muzeul Satului de la Bujoreni. Pentru a intra în atmosfera deja familiară multora dintre noi, le propunem invitaţilor care se află aici pentru prima dată să viziteze muzeul, mai ales că peisajul, la fel ca în fiecare anotimp, invită la reculegere în faţa miracolului naturii, iar toamna, mai mult ca niciodată, predispune aici la meditaţie.

Construcţiile de lemn, hanul şi şcoala de secol al XVIII-lea, turnul culei, utilajele de tehnică populară, provoacă deja discuţii şi aprecieri ce vor facilita comunicarea din următoarele două zile.

Invitaţii au surpriza să descopere, presărate printre casele tradiţionale, bine integrate în peisaj, lucrări de artă contemporană: sculpturi, obiecte plastice şi chiar o instalaţie al cărei subiect e, deloc întâmplător, comunicarea.  Tot la o primă vedere, în pridvoarele câtorva case ţărăneşti se zăresc lucrări de pictură şi grafică, multe intens colorate şi stranii ca prezenţe în acest spaţiu în care timpul a uitat parcă să mai curgă.

Tradiţională ţuică de la han încălzeşte inimile şi dezleagă limbile. “Strategia” gazdelor noastre vâlcene nu dă niciodată greş. Până la lăsarea serii, îşi fac apariţia toţi cei invitaţi să participe, de sâmbătă dimineaţă, la desfăşurarea programului simpozionului.

 

 

ZIUA II

 

Pentru că ediţia a patra a simpozionului Tradiţie şi Postmodenitate e mai scurtă, ziua de sâmbătă concentrează majoritatea acţiunilor propuse în program. Dis de dimineaţă, participanţii sunt invitaţi în şcoala de secol al XVIII-lea, aflată în patrimoniul muzeului, loc al dezbaterilor binecunoscut de acum, mai întâi pentru lansarea volumului de eseuri Simbol şi ortodoxie al profesorului Florin Mihăescu. Lucrarea, apărută în 2001 la editura Rosmarin e prezentată de Alexandru Nancu, de Mihai Dinculescu şi de autor.

 Punctuală şi mereu gata să mediatizeze acţiunile noastre, televiziunea Vâlcea 1 nu lasă neconsemnat nici unul dintre evenimentele de la Muzeul Satului. Prin urmare, Daniela Ştefănescu şi colaboratorii ei au sosit deja la faţa locului.

Şi pentru că tot am început cu o lansare, continuăm tot cu o lansare, de data aceasta a numărului III/2001 al revistei Ianus. Aici vorbitorii sunt mai mulţi, pentru că publicaţia e rodul muncii unei echipe închegate. Tema în jurul căreia s-a coagulat numărul III al revistei este meşteşugul şi iniţierea. Rostesc cuvinte de apreciere Eugen Deca, directorul instituţiei gazdă, criticul de artă Pavel Şuşară, arhitectul Augustin Ioan.

După o binemeritată pauză de cafea, la care participanţii răsfoiesc revista Ianus, proaspăt ieşită de sub tipar, începe de acum obişnuitul periplu prin incinta muzeului pentru a vernisa expoziţiile cu minuţie pregătite în săptămâna care tocmai se încheie.

Turnul culei găzduieşte expoziţia intitulată Simboluri heraldice. Însemne ale ordinii tradiţionale al cărei curator este Alexandru Nancu. Acesta prezintă publicului o selecţie de însemne heraldice descoperite în urma unei documentări complexe, cu scopul de a pune în evidenţă una dintre cele mai vechi şi mai profund motivate modalităţi de folosire a simbolurilor. La graniţa între artă şi ştiinţă, heraldica, o disciplină aproape total ignorată în prezent, reflectă ordinea dispărutei lumi tradiţionale. Expoziţia este şi o invitaţie la redescoperirea acestei străvechi discipline,  ca sursă de reamintire şi înţelegere a simbolurilor majore.

A doua expoziţie este mult mai amplă, ea ocupând o marte parte a spaţiilor din muzeu, din faţa hanului şi până aproape de ieşire. Sub titlul Simbol şi comunicare în artele plastice contemporane expun 20 de artişti din generaţii şi cu preocupări diferite. Selecţia lor este neîntâmplătoare, iar eterogeniatea discursului urmăreşte să pună în evidenţă multiple posibilităţi de comunicare a unui mesaj artistic articulat, mai multe media şi mai multe tipuri de sensibilitate. Expoziţia este vernisată de Luiza Barcan.

 

 

Sesiunea de comunicări

 

 

Prof. Florin Mihăescu la lansarea volumului său „Simbol şi ortodoxie”.

 

A doua zi discuţiile au continuat sub nuc.

 

 

La vernisajul expoziţiei „Simbol şi comunicare în artele plastice contemporane”.

 

Viorica Vatamanu şi Alexandru Matei în concertul de la Bujoreni.

 

La orele amiezii are loc prezentarea CD-ului 5 biserici de lemn din nordul Olteniei. Acesta este replica electronică a celor cinci monografii dedicate bisericilor de lemn din Grămeşti, Copăceni-Racoviţa, Ciungetu, Mălaia şi Mariţa, toate monumente din secolele XVII-XIX, nestudiate până în prezent. Monografiile şi CD-ul sunt rodul unei cercetări complexe întreprinse în anul 2000, ca parte a proiectului EUROART, de o echipă alcătuită din: Alexandru Nancu, Luiza Barcan, Cătălin Berescu şi Sorin Olteanu.

Imediat după lansarea CD-ului, începe sesiunea de comunicări ştiinţifice ce se va desfăşura până spre lăsarea serii. Participă, între alţii, tânărul cercetător Silviu Lupaşcu, specialist în doctrina sufi, cu referatul intitulat Roza divinităţii-Soarele divin, arhitectul Augustin Ioan cu unele consideraţii asupra simbolicii în arhitectura contemporană. Etnologul Şerban Anghelescu prezintă la rândul său un subiect foarte interesant: Pietre simbolice în Vechiul Testament, iar semiologul Florin Florin Mihăescu vorbeşte despre natură şi simbolică în Evanghelii. Arhitectul Cătălin Berescu propune o dezbatere incitantă asupra vechiului şi noului în noile media.

În timp ce la şcoală dezbaterile sunt în toi, undeva în capătul dinspre sat al muzeului, într-un pridvor de casă tradiţională, departe de privirile curioşilor, se instalează instrumentele de percuţie. În casă se consumă ultimele repetiţii de dinaintea concertului şi cele mai intense emoţii ale grupului format din actriţa Viorica Vatamanu şi percuţionistul Alexandru Matei pentru că în seara aceasta ei vor concerta împreună pentru prima dată. Toată lumea ştie că va avea loc un concert, dar nimeni nu ştie precis despre ce va fi vorba.

Alexandru Matei e cunoscut publicului vâlcean încă din 1999 când, împreună cu grupul Game, a concertat la zidul de cetate al Râmnicului, în cadrul programului Arta în drum spre muzeu, iniţiat şi organizat de fundaţia noastră cu ocazia eclipsei totale de soare. De asemenea, vă mai amintiţi, acelaşi grup a susţinut un concert de muzică bizantină la prima ediţie a simpozionului Tradiţie şi Postmodernitate, tot aici la Muzeul Satului de la Bujoreni. Acum se pregăteşte totuşi altceva şi presimţirea unui fapt artistic deosebit pluteşte în aer.

Cu greu şi numai pentru că întunericul a coborât peste noi, se întrerupe sesiunea de comunicări şi ne îndreptăm cu toţii spre pridvorul casei care s-a însufleţit de prezenţa umană, de-a lungul întregii zile. Ne găsim cu toţii loc în curtea mare a casei ţărăneşti şi aşteptăm în întuneric. Se vorbeşte puţin şi în şoaptă. John Feraru face ultimele probe ale staţiei de amplificare. Concertul urmează să fie înregistrat. După câteva clipe de aşteptare, singurul care a asistat la o repetiţie a celor doi artişti, Alexandru Nancu face o scurtă prezentare a grupului şi a muzicii pe care urmează să o ascultăm. Ideea care se conturează este că Viorica Vatamanu şi Alexandru Matei au prelucrat în spirit contemporan piese religioase şi populare arhaice, trasând una dintre punţile artistice atât de necesare între trecut şi prezent.

Cei doi artişti îşi fac apariţia în pridvorul casei şi roagă publicul să nu aplaude între piese. Concertul începe în sunet de toacă şi muzica pe care o ascultăm este atât de neaşteptată încât toată suflarea amuţeşte. Vocea specială a Vioricăi Vatamanu, ca şi piesele pe care le interpretează pătrund în sufletul fiecăruia declanşând emoţii nebănuite şi poate demult uitate. Repertoriul în sine trimite în trecutul anistoric, însă maniera de interpretare este foarte modernă. Alexandru Matei n-o acompaniază pe Viorica Vatamanu ci propune, complementar, o prelucrare cu instrumente de percuţie a pieselor vocale. Există şi un motto al spectacolului, un fragment din Eclesiast rostit de actriţă între piesele vocale. Vreme este pentru fiecare lucru de sub cer se spune în Eclesiast şi într-adevăr, nici nu putea exista o vreme mai potrivită pentru acest spectacol insolit, ca să nu mai spunem de loc. Timp de o oră, ascultăm, fără să ne vedem între noi, pentru că doar stelele luminează scena ad-hoc din pridvorul casei şi curtea transformată în spaţiu de audiţie. Ceea ce se consumă acum, avându-ne pe noi martori e mai mult decât un fapt artistic, e trăire intensă, nedisimulată, o paranteză miraculoasă pusă între grijile şi ­frământările vieţii obişnuite. Ultimele sunete de percuţie, finalul concertului. Aplauzele nu pot oricum să-i răsplătească suficient pe cei doi artişti, pentru că ceea ce ne-au dăruit ei e mai mult decât plăcere estetică. Timp de un ceas am fost în rai le spune Gigi Dican Vioricăi Vatamanu şi lui Alexandru Matei şi abia acum ei capătă convingerea că s-a petrecut, cu noi toţi un ­miracol.

 

 

ZIUA III

 

Ediţia a patra a simpozionului a fost mai concentrată. Comunicările ştiinţifice începute ieri nu s-au terminat însă şi lor le-am dedicat prima parte a zilei de duminică, ultima de altfel. Ecourile spectacolului din seara trecută au rămas în sufletele noastre şi ca întotdeauna, când liniştea de la Muzeul Satului Vâlcean începe să lucreze ca o binefacere asupra celor prezenţi, se apropie momentul despărţirii. Mereu se leagă aici noi prietenii şi oamenii care s-au implicat într-un fel sau altul în program simt nevoia să se revadă.

 Luiza Barcan şi Radu George Serafim sunt invitaţi în direct la televiziunea Vâlcea 1, la emisiunea lui Doru Moţoc, inspirat intitulată Ceea ce rămâne, pentru că este un program dedicat culturii româneşti. Simultan cu emisiunea a cărei temă este, desigur, simpozionul Tradiţie şi postmodernitate, se desfăşoară ultima parte a comunicărilor.

Pentru că în sala de clasă nu s-a încălzit suficient, cuiva îi vine ideea ca referenţii şi publicul să se mute în faţa hanului, sub nuc, loc al pauzelor de cafea şi al taclalelor de dimineaţă şi de la lăsarea serii. Ideea e îmbrăţişată cu multă căldură şi toată suflarea se adună roată sub nuc. Un soare blând, de toamnă, îmbie la reverie şi cu toate acestea, discuţiile sunt foarte animate. Le declanşează criticul de artă Pavel Şuşară cu referatul intitulat Forma ­artistică între opacitate şi transparenţă, apoi arhitectul Ion Cornea cu tema Arhitectura secretă a simbolului. Mai mult ca în ziua precedentă, asistenţa se implică în dezbaterea subiectelor prezentate, iscându-se astfel discuţii ­aprinse.

Mariana Stănescu şi Constantin Costache prezintă o temă mai specializată şi deloc simplă: Noi tehnici şi procedee în conservarea patrimoniului cultural-istoric. Deşi pare arid, subiectul propus de Sorin Olteanu, Noţiuni de epigrafie generală, e prezentat cu mult talent, astfel încât nimeni nu rămâne nedumerit.

Masa de prânz şi apropiatul moment al despărţirii pun punct ediţiei a patra a simpozionului nostru, ca de obicei prin speranţa revederii în acelaşi loc şi în acelaşi spirit.

 

Acest nou număr al revistei Ianus, ce se deschide acum în faţa dumneavoastră, reflectă în bună măsură dezbaterile simpozionului din toamna anului trecut, precum şi abordări ulterioare, publicând articole semnate de personalităţi care n-au participat direct la simpozion.

Am încercat să prezentăm, cu obiectivitate, o paletă cât mai largă de opinii privind tema propusă: simbol, comunicare, media şi prin urmare, chiar de vor părea divergente, abordările urmăresc să întregească imaginea asupra unei teme de stringentă actualitate.

 

Fundaţia HAR

 

inapoi________inapoi la cuprins________inainte