inapoi________inapoi la cuprins_______inainte
UN VIITOR
TRIST PENTRU TRECUT
Ansamblul
rupestru de la Basarabi
Aurora
TÂRŞOAGĂ
De-a lungul văii
Şerpelea, la nord vest de localitatea Basarabi din judeţul
Constanţa, în faleza unui deal de cretă îşi face
simţită prezenţa Ansamblul rupestru BASARABI. Situl, aflat
aproape de şoseaua naţională Bucureşti
Cernavodă–Constanţa şi de Canalul Dunăre–Marea Neagră,
într-o zonă cu un important potenţial turistic, se găseşte
la cca 25 km de litoralul Mării Negre.
Ansamblul de monumente
rupestre de la Basarabi este unul din cele mai importante vestigii ale evului
mediu timpuriu din Dobrogea, care din punct de vedere cronologic este şi
primul monument religios al acestei zone, cu similitudini stilistice şi
arhitectonice şi în alte locuri din spaţiu balcanic, datate însă
într–o perioadă mai târzie, cum ar fi:
SAHARNA, Basarabia – un vechi
schit monastic;
ŢÂPOVA, Basarabia –
aşezare călugărească;
ORHEIU VECHI, Butuceni,
Basarabia – ansamblu rupestru;
TSAREVETS, VRATSA, Bulgaria –
complex rupestru din piatră;
MATOCHINA, Bulgaria – biserică de piatră;
SEVONO, Razgrad, Bulgaria –
mânăstire de piatră;
BAKALOVO, Tolbukin, Bulgaria
– mânăstire de piatră;
ALADJA, VARNA, Bulgaria – mânăstire rupestră;
ALBOTIN, VIDIN, Bulgaria –
mânăstire de piatră;
BASSARBOVO, Rousse, Bulgaria
– mânăstire de piatră;
AIPANDO, MIHALICH, Haskovo,
Bulgaria – biserică de piatră.
Toate aceste ansambluri
atestă o continuitate a vieţii monahale de-a lungul a mai multor
secole, spre deosebire de Ansamblul de la Basarabi, care a fost locuit sporadic
şi accidental.
Complexul rupestru de la
Basarabi cuprinde lăcaşuri de cult, galerii ramificate sub formă
de labirint, cavouri, morminte, locuinţe, toate săpate în masivul de
cretă. Există şi vetre, locuinţe construite în apropierea
încăperilor rupestre, un cimitir şi o carieră de factură
romană, contemporană cu aşezarea, carieră dezvoltată
sub formă de bazine succesive, în trepte. Este propriu spaţiului
dobrogean, cu populaţie românească atestată arheologic şi
literar, dar şi cu
Întreg ansamblul datat din
secolele IX–X–XII, prin monumentele rupestre cu desenele şi
inscripţiile de o deosebită varietate şi bogăţie,
reprezintă un aspect unic, de o deosebită valoare istorică
şi culturală, a culturii pe teritoriul ţării noastre, din
epoca de formare a poporului român.
Graffitele de la Basarabi
reprezintă cea mai veche atestare scrisă a limbii române,
anterioară cu aproape şase secole scrisorii boierului Neacşu din
Câmpulung, ce datează din anul 1521.
Monumentele sunt săpate
exclusiv în roca de cretă, la nivele foarte diferite, cu elemente bine
definite, ce reproduc modele cunoscute din arhitectura construită a
epocii. Pe pereţi sunt incizate desene cu caracter simbolic şi diferite
scene, precum şi un număr foarte mare de inscripţii cu caractere
diferite. Dintre acestea unele au fost redactate în paleoslavă, alfabet
chirilic şi puţine în scriere glagolitică; altele în greacă,
dar cea mai mare parte au fost scrise într-o scriere enigmatică, care n–a
putut fi descifrată până în prezent.
Profesorul Damian P. Bogdan a
constatat chiar existenţa a trei etape principale în evoluţia
scrisului acestor texte descoperite la Basarabi:
Etapa I – runele turcice de
tip protobulgar, printre care se găsesc şi alte peste 40 de rune
necunoscute neidentificate ca fiind ale populaţiei urmaşe a daco–
geţilor;
Etapa II – runele amestecate
cu scrierea glagolitică şi cu literele chirilice;
Etapa III – scrisul chirilic
utilizat de aceeaşi populaţie romanică.
Descifrarea textelor runice
de la Basarabi rămâne o problemă, din cauza accelerării
procesului de degradare fizică şi chimică, datorat atât
variaţiilor de temperatură, umiditate, atacurilor biologice cât
şi intervenţiilor nocive cauzate de jocul copiilor care pătrund
cu uşurinţă în “misteriosul” spaţiu, mai ales că
întregul ansamblu este păzit insuficient.
Prima descoperire s-a
făcut la 11 iunie 1957, de către muncitorii care lucrau la cariera de
calcar din apropiere. Săpăturile arheologice au continuat de-a lungul
întregii veri, fiind realizate de o echipă a Institutului de Arheologie de
la Bucureşti, continuând în mai multe etape, până în anul 1960, cu
descoperirea unui număr important de bisericuţe, de diferite
dimensiuni, spaţii cu caracter funerar, precum şi o reţea de
galerii menite habitatului.
Bisericuţa B1 a fost
prima capelă descoperită, compartimentată în trei spaţii:
altar (1,05 x 1,75m), naos (2,00 x 2,00m), pronaos (2,20 x 1,60m). “Mobilierul”
bisericuţei B1, compus dintr-o bancă şi două postamente în
pronaos, o masă în pronaos, un prestol, o măsuţă şi un
postament în altar este tot din cretă. În acest spaţiu fusese
descoperit un graffiti care indică anul 6500 (992), ceea ce face ca
monumentul să fie datat ca vieţuit atât protoromâni, cât şi
diverse comunităţi slavo-bulgare, precum şi variate
populaţii nordice pecenege.
Prezenţa pecenegilor ar fi atestată de multitudinea runelor, precum
şi de existenţa unor desene reprezentând cai, iar dovada
prezenţei etniilor nordice îşi are explicaţia prin
înfăţişarea grafică a unor “balauri “, “dragoni”,
“şerpi împletiţi”, “corăbii” etc.
La aproximativ 6m spre vest
de la intrarea în bisericuţa B1, şi mai jos cu 5,00m faţă
de pragul acesteia, există două încăperi funerare, ce
comunică între ele, una în continuarea celeilalte, denumite C1 şi C2.
Pereţii au incizii important de semne cuneiforme, câini, cai,
păsări, balauri împleticiţi, figuri geometrice, două cizme,
rune. Latura de est este chiar posesoarea unei figuri umane schelete îngropate
creştineşte, culcate, fără urme de sicriu (două în C1
şi unul prost conservat în C2).
Bisericuţa B2,
descoperită în 1960, compartimentată la fel, în altar, naos şi
pronaos, în prezent cu pereţii prăbuşiţi, este cea mai
mică dintre spaţiile liturgice, cu dimensiuni de 4,00x 2,20m. Pronaosul
are lungimea de 1,20m şi comunică cu pronaosul prin trei deschideri.
Naosul lung de 1,10m comunică cu altarul printr-o deschidere de 0,45m.
Altarul, cu o lărgime de 1,92m şi adânc de 1,05 m era mărginit
spre SE de un perete arcuit, de care era alipită Sfânta Masă, în
formă de bloc cu patru laturi.
Bisericuţa B3,
situată sub B2, reprezentând un mic paraclis funerar este
împărţită în naos (2,50 x 2,00m, cu înălţimea de
2,10m) şi altar. Pereţii naosului sunt împodobiţi, dinspre altar
cu numeroase reprezentări de cruci, halebarde, călăreţi,
figuri geometrice, cizme, precum şi câteva caractere runice. Pe
suprafaţa plană a pavimentului au fost descoperite linii paralele
incizate. Spaţiile mici ce comunică cu bisericuţa B3 la vest,
aflate una în prelungirea celeilalte, îndeplineau funcţii funerare. În
unele au fost descoperite resturi umane, altele au fost descoperite goale.
Există şi aici un număr important de incizii pe paramente –
cruci, corăbii, considerate a fi simboluri ale trecerii spre
tărâmurile veşnice, etc.
Bisericuţa B4, cea mai
importantă ca dimensiuni (7,00 x 3,50 m) dintre toate cele descoperite
până acum în cadrul complexului rupestru de la Basarabi, este
amplasată sub bisericuţa B3 şi conţine o cantitate
impresionantă de inscripţii în greaca veche, desene şi
reprezentări simbolice, umane, zoomorfe, avimorfe, îndelung studiate
şi descifrate în diverse chei de ordin cronologic.
Bisericuţa E3,
prăbuşită în întregime în prezent, se află în extremitatea
de sud–vest a masivului rupestru, cu dimensiuni minime de (3,50 x 6,00)m, având
împărţirea interioară identică cu cea a unei bazilici
paleocreştine. Pereţii naosului conservă incizii cu
reprezentări de scene religioase, cum ar fi cea a Naşterii Domnului,
considerată a fi cea mai veche de pe teritoriul ţării noastre;
prezenţa unor oranţi, semne simbolice – crucea, labirintul şi
resturi de inscripţii runice, cele slave şi greceşti lipsind cu
desăvârşire.
Bisericuţa E5,
situată la est de bisericuţa E3, cu care comunică prin trei
deschideri, are un plan patrulater neregulat, cu dimensiuni de cca 3,00 x 2,20
m, cu tavanul uşor boltit. Altarul se află pe latura de est, într-o
nişă arcuită în partea de sus, flancată de două
nişe mai mici, folosite ca jertfelnic şi diaconicon.
În partea de nord a
încăperii este excavată o intrare care permite accesul spre un sistem
de cinci galerii, care comunică între ele, îndeplinind o funcţie
funerară.
Galeriile erau luminate
direct prin încăperile alăturate, prin deschizătura Galeriei G1.
Singurele decoraţii ale acestor încăperi reprezintă două
cruci sculptate pe pereţii situaţi la picioarele mormintelor.
Cariera de cretă de la
Basarabi–Murfatlar, unde s–au găsit două morminte săpate în
umplutură de cretă, de la nord şi nord – vestul masivului
peninsulă, este în strânsă legătură cu bisericuţele B3
şi B4. Existenţa gardinei din lespezi de cretă de formă
dreptunghiulară, după obiceiul romanilor, probabil, care înlocuiau
sicriele vine să completeze această afirmaţie. În plus, sistemul
de exploatare era acelaşi cu cel folosit în carierele de piatră
şi marmură greco-romane, sistem de exploatare folosit, de altfel pe
întreg teritoriul Dobrogei.
Pe pereţii carierei se
întâlnesc semne – cruci, rune şi unele reprezentări
asemănătoare sau identice cu cele de pe pereţii monumentelor.
Modul de exploatare al
carierei şi apariţia unei serii întregi de elemente de artă
caracteristice perioadei paleocreştine, ca planimetria bisericuţelor,
spaţiile ce serveau spălărilor liturgice, reprezentările de
orante, de peşti, forma unor cruci, sistemul de cioplire şi de
construire al mormintelor, este explicată de existenţa unei
populaţii locale mai vechi, venită în contact cu populaţiile
nouvenite.
Toate aceste
reprezentări, cât şi arhitectura încăperilor rupestre
demonstrează existenţa la Basarabi a unor meşteri buni
cunoscători ai monumentelor bizantine din aceeaşi perioadă de
timp. În acelaşi timp, monumentele descoperite în cariera de cretă de
la Basarabi confirmă punctul de vedere al cronicarilor bizantini, Cedren
şi Attaleiates în ceea ce priveşte existenţa în această
zonă a unei populaţii amestecate, ce vorbeau limbi diferite, în
deosebi în perioada stăpânirii Imperiului Bizantin asupra Dobrogei.
Monumentele rupestre se
desfăşoară pe o suprafaţă de 2 684mp, din care 924mp
sunt protejaţi de o construcţie definitivă, realizată din
beton armat sub forma unui acoperiş înclinat la 300, în trepte, construcţie
ridicată între anii 1971–1974, arhitecţi fiind soţii
Bilciurescu.
Restul, de aproximativ 1
760mp au fost acoperiţi cu o construcţie provizorie de protecţie
din lemn şi stuf, învelită cu carton asfaltat. Aceste
construcţii nu au realizat însă un microclimat adecvat, încât întreg
ansamblul a avut de suferit diverse degradări, în special la nivelul
paramentelor incizate. Excesul de umiditate, mai mare în sezonul rece,
variaţiile de temperatură, cât şi alte substanţe nocive au
dus la degradarea pulverulentă a paramentelor şi a rocii în
pastă, diverse atacuri biologice, degradări profunde ale structurii
de beton armat, cu fracturi şi corodare a armăturilor, expulzând
liantul şi roca, desprinderi ale ansamblului masei de rocă.
În prezent construcţiei
provizorii i s-au adus unele îmbunătăţiri, care au avut în
vedere în special, reparaţii urgente la şarpantă şi la
învelitoarea din carton asfaltat a acoperişului, cu posibilităţi
de aerisire naturală a sitului.
Toate aceste intervenţii
foarte necesare devin ineficiente în timp din cauza izolării şi a
pazei necorespunzătoare, aproape inexistentă. Aşa încât pe
lângă distrugerea datorată variaţiilor de temperatură şi
umiditate, a acţiunii vânturilor puternice din zonă, a depunerii
masive de zăpadă din timpul viscolelor şi a infiltraţiilor
naturale, apar mai frecvente distrugerile masive şi brutale provocate de
oameni şi copii care, în neştiinţă sau joacă
privează generaţiile următoare de unul din cele mai importante
monumente de acest gen din sud–estul Europei. În plus, încetineala cu care se
acţionează în aşa zisa salvare a acestui ansamblu,
asimilată cu indiferenţa autorităţilor locale în ceea ce
priveşte măcar paza temeinică şi eficientă,
condamnă, din păcate, acest lăcaş la o moarte sigură,
în cel mai scurt timp.
Cauza?!… Lipsa de timp, de
interes, de profesionalism…sau de bani?!
De aceea ne întrebăm,
fireşte, dacă acest loc atât de special, care ne atestă existenţa
creştină pe aceste meleaguri, împreună cu întreaga paletă
de incizii, reprezentări şi inscripţii, multe din ele
nedescifrate încă, nu ar putea fi mai bine păstrate reacoperite cu
solul dobrogean care a reuşit să-l găzduiască atât de
“elegant” peste 1000 de ani….
inapoi________inapoi la cuprins_______inainte