inapoi_________inapoi la cuprins__________inainte

 

 

 

 

 

Deschiderea oficială a Atelierelor de Vară «Tradiţie şi Postmodernitate»-2002.

 

Primele cursuri susţinute de Augustin Ioan şi Eminenta sa Arhiepiscopul Hrisostomos.

 

Atelierele de vară „Tradiţie şi Postmodernitate” – 2002

 

 

 

 

 

 

 

 

Timp de doi ani, la Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, patru ediţii ale simpozionului „Tradiţie şi Postmodernitate” au reunit prestigioşi oameni de cultură şi artişti, în încercarea de a problematiza asupra raportului între formele culturale tradiţionale şi cele contemporane. Fiecare dintre ediţii s-a concentrat asupra unei teme. În ordine cronologică, acestea au fost: Lemnul (2000), Artă sacră/artă religioasă (2000), Meşteşug şi iniţiere (2001), Simboluri, comunicare, media (2001). S-a creat astfel un cadru de lucru cu repere bine stabilite. Simpozioanele au avut întotdeauna trei secţiuni care au reprezentat de fapt trei modalităţi de abordare a tematicilor: o secţiune teoretică, constând în sesiuni de comunicări ştiinţifice, o secţiune ­practică, adică organizarea de minitabere de creaţie, demonstraţii de meşteşuguri, spectacole în aer liber şi o secţiune ilustrativă, respectiv prezentarea unor expoziţii de artă tradiţională şi contemporană, în incinta Muzeului Satului de la Bujoreni. De asemenea, în cadrul fiecăreia dintre întâlnirile bianuale, au fost organizate excursii de documentare în judeţul Vâlcea.

Desfăşurarea şi rezultatele simpozioanelor s-au reflectat în paginile revistei Ianus, publicaţie a fundaţiei HAR. Activitatea de prospectare şi cercetare pe teren s-a concretizat la rândul ei în seria de şase monografii dedicate bisericilor vâlcene de lemn din Grămeşti, Mariţa, Copăceni-Racoviţa, Ciungetu, Mălaia şi Brezoi.

În anul 2000, prin sprijinul programului EUROART, s-a constituit Centrul - pilot „Tradiţie şi Postmodernitate”, chiar la Muzeul Satului de la Bujoreni. Parteneriatul fundaţiei HAR cu Muzeul Judeţean Vâlcea s-a consolidat astfel, permiţând extinderea programului-cadru într-o manifestare complexă, de mai lungă durată.

În anul 2002, activitatea fundaţiei HAR a fost apreciată de Comisia ­Europeană pentru Educaţie şi Cultură de la Bruxelles prin includerea programului „Atelierele de vară Tradiţie şi Postmodernitate” între câştigătoarele licitaţiei de proiecte din cadrul programului internaţional Cultura 2000. Co-organizatori ai amplului program Atelierele de vară “Tradiţie şi Postmodernitate” au fost: Muzeul Judeţean Vâlcea, Timmerdraget – Centre for Loghouse Construction, Torsta - Suedia, Resource Group Integrator – Italia, iar parteneri au fost: Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, Universitatea de Artă Bucureşti, F.D.S.C. – România, Centrul de Studii Ortodoxe din California – U.S.A., Institutul Naţional de Optoelectronică din Bucureşti, Primăria Râmnicu Vâlcea, Consiliul Judeţean Vâlcea, filiala Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea.

Atelierele de vară „Tradiţie şi Postmodernitate” sunt o extindere a programului „Tradiţie şi Postmodernitate” în sensul transformării sesiunilor de comunicări ştiinţifice bianuale într-o şcoală de vară la care au fost invitaţi să participe studenţi şi masteranzi de la facultăţile de arhitectură, arte plastice, istorie şi teologie.

Cursurile susţinute de o seamă de profesori şi specialişti de marcă s-au referit cu precădere la antropologia sacralităţii şi la cea a locuirii umane, la unele discipline ştiinţifice conexe, precum şi la problema noilor tehnici şi metode folosite în conservarea obiectelor aparţinând patrimoniului cultural-istoric. Din vasta tematică abordată amintim:

- sacralitatea în doctrinele tradiţionale – loc sacru, imagine sacră, ritualuri de consacrare;

- sacrul în artele şi arhitectura contemporană; simbolică inerentă şi adăugată;

- eclesiologie comparată;

- vernacularul şi noile tehnologii: transferul de tehnologie şi

implicaţiile lui stilistice;

- introducere în unele discipline ştiinţifice conexe (arheologie/istorie, doctrine tradiţionale/teologie, etnologie);

- probleme de etică în restaurarea şi conservarea moştenirii culturale şi istorice;

- tehnici ecologice şi modalităţi sănătoase de conservare a obiectelor de patrimoniu.

Atelierele de vară au avut şi o secţiune practică, concretizată în ediţia 2002 a programului în trei obiective:

- proiectarea şi construirea unei biserici de lemn destinată unei comunităţi de aproximativ 20-30 de familii, folosind tehnicile tradiţionale şi contemporane.

- proiectarea şi construirea unei case sociale-pilot pentru o familie de patru persoane (3-4 încăperi şi dependinţe), folosind tehnici şi materiale, atât tradiţionale, cât şi moderne.

- desfăşurarea unei tabere de creaţie plastică (pictură, sculptură, gravură, grafică).

Pe parcursul derulării ediţiei 2002 a programului au avut loc şi alte activităţi culturale, asupra cărora ne vom opri în paginile care urmează.

 

Oaspeţii din Suedia Goran Andersson şi Gunar Alvemik în timpul unei pauze de cafea.

Vasile Pop şi Ana Maria Halas, doi vechi prieteni maramureşeni ai oaspeţilor suedezi.

Lucia Rato si Mariana Stănescu prezentând noile tehnologii ecologice folosite in domeniul conservării patrimoniului cultural-istoric.

Demonstraţiile practice susţinute de Roxana Rădvan şi Suzana Dan – specialişti de la Institutul Naţional de Optoelectronică din Bucureşti.

 

Prelegerile susţinute de Anca Manolescu (sus) şi Luiza Barcan.

Duminica, în vizită la biserica de lemn de la Dănicei.

 

 

Pe 20 august 2002, la Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni a avut loc  deschiderea Atelierelor de vară „Tradiţie şi Postmodernitate”, în prezenţa domnilor Iulian Comănescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe Deaconu, directorul Direcţiei Judeţene Vâlcea pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, Eugen Deca, directorul Muzeului Judeţean Vâlcea, a directorului general al Fundaţiei HAR, Alexandru Nancu, a invitaţilor români şi străini, a ziariştilor din presa centrală şi locală şi a unui numeros public.

Prelegerile din cadrul şcolii de vară au debutat chiar în aceeaşi zi, programul lor fiind minuţios stabilit dinainte. Le-a fost, desigur, acordată întâietate profesorilor străini, sosiţi din Suedia, Italia şi Statele Unite ale Americii, dată fiind perioada limitată a şederii lor în România. Pentru a susţine şi practic programul şcolii de vară şi pentru a capta atenţia cursanţilor, prelegerilor le-au fost intercalate demonstraţii de restaurare a operei de artă cu tehnici moderne sau demonstraţii de meşteşuguri ale prelucrării lemnului. Prima prelegere a fost susţinută de Alexandru Nancu, care a explicat scopurile şi perspectivele programului Atelierele de Vară “Tradiţie şi Postmodernitate”.

În prima săptămână, s-au aflat la Bujoreni, spre a susţine cursuri cu o tematică complexă şi adeseori inedită, personalităţi de marcă  din străinătate. Astfel, i-am avut alături de noi pe Eminenţa Sa Arhiepiscopul Hrisostomos, de la Centrul pentru Studiul Tradiţiei Ortodoxe din California – U.S.A., pe profesorii Göran Andersson, director de programe la Centrul pentru Construcţii Tradiţionale Timmerdraget din Torsta – Suedia şi pe mai tânărul său coleg, profesorul Gunnar Almevik, manager general al Şcolii de Arte şi Meserii Dacapo Mariestad – Suedia, pe doctor Lucia Ratto, cercetător la institutul Resource Group Integrator din Genova – Italia. Alături de ei, au susţinut prelegeri şi demonstraţii: arh. dr. Augustin Ioan, profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, prof. dr. Anca Manolescu de la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, dr. Roxana Rădvan de la Institutul Naţional de Optoelectronică din Bucureşti, etnologul Mihai Camilar de la Muzeul Obiceiurilor Populare Bucovinene din Gura Humorului, Mariana Stănescu, chimist – restaurator la Muzeul Satului din Bucureşti, meşterul popular Vasile Pop de la societatea de construcţii şi restaurare „Taina lemnului” din Deseşti, ­Maramureş.

O impresie copleşitoare asupra întregii asistenţe, cursanţi şi public, a lăsat-o Eminenţa Sa Arhiepiscopul Hrisostomos, nu doar prin prelegerile susţinute, ci şi prin modul său de comunica, răspândind în jur bunăvoinţa şi iubirea dobândite prin credinţă, cunoaştere profundă şi smerenie. Eminenţa Sa nu a susţinut propriu-zis nişte prelegeri, ci a iniţiat premisele unui dialog pasionant asupra unor teme de mare interes în epoca actuală: aspecte de eclesiologie comparată, arhitectura religioasă contemporană, reflectarea doctrinei confesionale şi a noilor tendinţe teologico-dogmatice în arhitectura eclesială. Dialogul cu Eminenţa Sa a continuat, de fiecare dată, şi după consumarea celor două ore dedicate fiecărui curs. A fost înconjurat de presă şi a răspuns, cu aceeaşi simplitate, optimism şi bunăvoinţă, tuturor întrebărilor adresate de ziarişti. Din păcate, nu ne-a putut onora mai mult de trei zile cu prezenţa sa, care a însufleţit întregul simpozion. Pe parcursul scurtei sale şederi la Râmnicu Vâlcea, Arhiepiscopul Hrisostomos a vizitat mânăstirile Cozia şi Ostrov.

Datorită oaspeţilor noştri suedezi am avut ocazia unui schimb cultural şi de informaţii, folositor ambelor părţi, România şi Suedia, fiind ţări păstrătoare ale unei vechi tradiţii a prelucrării lemnului. În prelegerile sale, Göran ­Andersson a abordat două subiecte de interes: moştenirea suedeză a lemnului şi valorificarea acesteia în contemporaneitate şi construcţia tradiţională din buşteni, ca proiect suedez al societăţii Timmerdraget, al cărei manager este Andersson. Un foarte bogat material ilustrativ a însoţit prelegerile sale, demonstrând viabilitatea demersului prin care o veche ţară europeană încearcă să-şi recupereze tradiţia construirii din lemn a locuinţelor şi a lăcaşelor de cult şi prin aceasta, o parte semnificativă a identităţii ei, în contextul globalizării.

 Prelegerile tânărului profesor Gunnar Almevik le-au completat pe cele ale colegului său suedez, prin evidenţierea modului în care ţara lor şi-a propus să reînvie meşteşugurile tradiţionale şi să le regăsească utilitatea în societatea contemporană. Şcoala de arte şi meserii pe care o conduce, la doar 24 de ani, Gunnar Almevik este o instituţie serioasă unde dobândirea abilităţilor practice e susţinută şi teoretic, prin cultivarea unei filosofii a perpetuării meşteşugurilor străvechi. Muzeul Satului Vâlcean a reprezentat pentru cei doi oaspeţi suedezi ocazia de a cunoaşte particularităţile construcţiei tradiţionale româneşti. Câteva dintre casele vechi aflate în patrimoniul muzeului, precum şi biserica de lemn din secolul al XVIII-lea au fost studiate cu atenţie, măsurate şi desenate de cei doi parteneri ai programului nostru.

Prelegerile etnologului Mihai Camilar, un cercetător pasionat al arhitecturii şi obiceiurilor din zona Bucovinei, şi-au propus o ilustrare a tipului de construcţie tradiţională în spaţiul carpatic, plecând de la materia primă, lemnul, şi de la mediul de provenienţă al acesteia, pădurea. Cursanţii au avut pentru prima dată, probabil, ocazia să afle mai multe lucruri despre structura şi diferitele tipuri de esenţe ale lemnului. De fapt, prelegerile lui Mihai Camilar au urmărit calea urmată de această materie primordială, de la copac, la prelucrarea ei în forme utilitar-simbolice, în virtutea unei unităţi stilistice specifice întregului spaţiu românesc. 

Însoţit de masteranzii şi colaboratorii lui, profesorul Augustin Ioan a prezentat proiectele selecţionate pentru ultima etapă a concursului de desemnare a echipei de arhitecţi care să proiecteze Catedrala Patriarhală din Bucureşti. De asemenea, Augustin Ioan a susţinut o prelegere despre sacru în arhitectură, împreună cu Eminenţa Sa Arhiepiscopul Hrisostomos, şi despre arhitectura ortodoxă pe teritoriul actual al României.

Şi dacă toate aceste conferinţe s-au oprit cu precădere asupra problemelor legate de arhitectura sacră şi religioasă, cele legate de obiectul de cult au fost abordate de Anca Manolescu în două prelegeri, foarte interesante, despre creaţia şi utilizarea obiectului sacru şi despre o posibilă imagine a transcendenţei reflectate în chipul şters din unele icoane.

Demonstraţiile practice din prima săptămână de cursuri ale şcolii de vară au fost complexe, presupunând utilizarea unei aparaturi sofisticate, aduse special la Bujoreni. Primele exemplificări, cele de restaurare ecologică prin metoda VELOXY, au fost făcute de dr. Lucia Ratto din Italia şi de colaboratoarea sa Mariana Stănescu. Pentru a lua cunoştinţă de tehnicile non-toxice de restaurare, au fost invitaţi la Atelierele de vară şi restauratorii de la Muzeul Satului din Bucureşti, de la Craiova şi Sibiu. Folosirea metodei VELOXY a fost aplicată, în cadrul demonstraţiilor din vară, pentru tratamentul unor obiecte din materiale textile, hârtie şi pergament.

 

 

 

 

Artiştii la lucru: Dumitru Gorzo, Suzana Dan, Mircea Nechita, Valeriu Pantilimon.

Profesorul Alexandru Matei confecţionează toacele prin metode tradiţionale: despicarea manuala a lemnului de paltin.

Actriţa Viorica Vatamanu coordonează stagiul de actorie.

 

Un alt tip de restaurare modernă, experimentat de cercetătorii de la Institutul Naţional de Optoelectronică din Bucureşti, a fost prezentat de dr. Roxana Rădvan. E vorba despre tehnicile laser de investigare, diagnosticare şi restaurare a obiectului de patrimoniu. Cercetătoarea a prezentat, de asemenea, un echipament original pentru curăţarea cu laser de mare precizie, rezultat al proiectului Eureka E2094, coordonat de România.

Tot în seria demonstraţiilor practice s-a înscris şi prezentarea meşterului Vasile Pop, venit din Maramureş cu o serie de machete şi obiecte care să facă dovada păstrării tehnicilor tradiţionale de construcţie în arhitectura lemnului. Expuse în pridvorul şcolii de secol al XVIII-lea, unde au avut loc cursurile şcolii de vară, toate aceste mostre de îmbinări tradiţionale şi de şindrile din diferite zone ale ţării au stârnit interesul participanţilor români şi străini, permiţând un schimb activ de idei şi informaţie.

După o săptămână densă de dialog, prima duminică a fost dedicată unei excursii de documentare în judeţul Vâlcea, pe un traseu stabilit de Ligia ­Rizea, consilier pe probleme de patrimoniu la Direcţia Judeţeană pentru Cultură , Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional. Astfel, plecând spre sud de data aceasta, înspre Drăgăşani, am vizitat pentru prima dată o altă serie de biserici din lemn din sudul judeţului: Suteşti, Pietroasa, Mreneşti - Creţeni, Popeşti-Urşi. La primul obiectiv, biserica din Suteşti, am avut neplăcuta ocazie de a constata un caz de mutilare a unui monument, căruia, ca o consecinţă a neştiinţei şi a lipsei unui studiu prealabil, i-a fost anulată complet identitatea. În compensaţie parcă, am descoperit apoi frumoasa biserică de la Mreneşti-Creţeni care are nevoie de o intervenţie rapidă spre a fi salvată de la degradarea ireversibilă. Acesta este motivul pentru care am inclus-o printre principalele obiective ale ediţiei de anul viitor a programului nostru, în ideea de a o strămuta de la Creţeni la Muzeul Satului Vâlcean. La Popeşti-Urşi, surpriza a fost dublă: biserica-monument ne-a impresionat pe toţi prin arhitectura şi elementele ei decorative. Apoi, o înmormântare care avea loc acolo, în cimitirul de sat, a dat ocazia oaspeţilor străini mai ales, de a face observaţie etnologică pe teren, pentru că obiceiuri străvechi, precreştine, au completat ritualul ortodox dedicat acestui moment de trecere. Am mers după aceea la Grămeşti, spre a le prezenta  participanţilor la simpozion cea mai mare şi una dintre cele mai vechi biserici de lemn de pe teritoriul judeţului Vâlcea, o adevărată capodoperă de arhitectură, model pentru bisericile din zonă, construite din acelaşi material. Punctul terminus al periplului nostru a fost complexul Măldărăşti, unde au fost vizitate cula – muzeu şi biserica de zid, din secolul al XVIII-lea.

Nu trebuie omis din această consemnare faptul că, în fiecare seară, după cina de la hanul Muzeului Satului, cursanţii şi profesorii plecau spre oraş, în grupuri, continuând fie pe terasa restaurantului Supca, fie pe cea a restaurantului Capela, în funcţie de locul de cazare, discuţiile aprinse pe temele abordate în cursul zilei. Totul asezonat cu bere sau vin, în funcţie de gust şi temperatura de afară. Iar maestru de ceremonii a fost tot timpul profesorul Şerban Anghelescu.

Nu-l uităm nici pe doctorul Popescu, mare iubitor de artişti şi animale (doar e medic veterinar!), patronul restaurantului şi al pensiunii Supca, cea care i-a găzduit cu multă ospitalitate pe invitaţii din străinătate, dar şi pe o parte dintre profesorii şi studenţii din România. Şi nu-l uităm nici pe Gabi, iscusitul ospătar de la Supca, cel care împreună cu colegii săi au servit zi de zi, cu mare fast, prânzul la Bujoreni.

De mare ajutor ne-au fost şi Valentina Vasile, responsabila cu problemele administrative ale programului, Olimpia Bâjbâiac şi Mina Stroe, cele două hangiţe care au sosit primele şi au plecat ultimele, având grijă să ne pregătească masa, numeroasele rânduri de cafele de peste zi şi apoi să lase totul lună în urma noastră.

Începutul celei de a doua săptămâni de cursuri a fost marcată de un moment de schimbare a ştafetei. Ne-am despărţit de invitaţii din străinătate şi ei de noi, cu destul regret, pentru că zilele petrecute la Vâlcea le-au rămas întipărite în minte şi în suflet, după cum au mărturisit. Dar n-am apucat să trăim deplin tristeţea despărţirii, pentru că a venit rândul celorlalţi profesori invitaţi, mulţi dintre ei colaboratori mai vechi de-ai programului, să-şi susţină cursurile: prof. univ. dr. Radu Florescu, prof. dr. Şerban Anghelescu, de la Muzeul Ţăranului Român, prof. dr. Silviu Lupaşcu de la Universitatea Bucureşti, prof. dr. Valentin Ilie şi arh. prof. Cătălin Berescu de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, criticul de artă Luiza Barcan, prof. Sorin Olteanu de la Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” din Bucureşti, prof. Florin ­Mihăiescu şi prof. Alexandru Nancu de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti.

Prima prelegere a celei de a doua săptămâni a fost susţinută de Luiza Barcan care, sub titlul, Consideraţii asupra arhitecturii eclesiale de lemn din Nordul Olteniei, a prezentat o parte a rezultatelor cercetărilor întreprinse pe teren de fundaţia HAR, cu ocazia alcătuirii celor şase monografii deja amintite. Cursul s-a dorit a fi o prelungire teoretică a excursiei de documentare din ziua anterioară.

Cursurile profesorului Radu Florescu au avut, ca întotdeauna, o tematică deosebit, abordând aspecte mai puţin studiate în universităţile de profil: statutul arheologiei care e altceva decât simpla căutare de comori, legătura dintre arheologie şi istorie, metode şi tehnici de identificare a siturilor şi epuizare a conţinutului lor, interpretarea descoperirilor arheologice. Pentru cei interesaţi de o disciplină ştiinţifică atât de complexă, cursurile acestea au fost o bună ocazie de pătrunde în tainele arheologiei.

Prelegeri cu o tematică nouă şi neobişnuită pentru cultura noastră au fost susţinute şi de Silviu Lupaşcu, singurul specialist român în doctrinele Sufi. Despre scrierile magiştrilor Sufi în perioada clasică, despre Micul şi Marele Jihad sau despre imaginile care îl simbolizează pe Dumnezeu în literatura Sufi, nu ne-a fost dat să ştim prea multe până în prezent, mai ales că traducerile în limba română sunt cvasi-inexistente. Un domeniu dens şi pasionant s-a deschis dintr-o dată orizontului spiritual şi cultural al participanţilor la cursurile lui Silviu Lupaşcu. De mare succes s-au bucurat şi prelegerile indoeuropenistului Sorin Olteanu, cercetător la Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”. Ele s-au concentrat asupra unei istorii a scrierii, de la originile şi tipurile ei, până la principalele ştiinţe ale scrierii şi descifrarea vechilor documente.

Etnologul Şerban Anghelescu a vorbit audienţei despre diverse tipuri de spaţii tradiţionale şi simbolice: spaţiul ţărănesc, spaţiul domestic, lumile de dincolo, dar şi despre riturile de trecere, parte esenţială a culturii româneşti tradiţionale, puse în relaţie cu suferinţa şi conflictele rituale. Prelegerile simbologului Florin Mihăescu, discipol al lui Vasile Lovinescu şi al Şcolii tradiţionaliste a lui Rene Guenon, s-au referit la alchimia spirituală, la cele patru elemente, principii ale cosmosului, precum şi la simbolistica regnurilor. Tânărul teolog şi profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Valentin Ilie, a prezentat auditoriului concepţia despre lăcaşul de cult în marile religii, dar şi elemente importante legate de simbolismul, funcţionalitatea şi sacralitatea lăcaşului de cult. Arhitectul Cătălin Berescu, vechi colaborator al programelor noastre a adus în discuţie noua arhitectură vernaculară, precum şi probleme legate de etica reconstrucţiei, metodele de creativitate ale arhitectului, falsa problemă a kitsch-ului şi arhetipurile locuirii rroma.

 

 

Confecţionarea modulilor.

 

Ridicarea primului modul al casei. Asamblarea structurii parterului si a etajului.

Realizarea finisajelor exterioare si a învelitorii acoperişului.

Sfinţirea temeliei bisericii.

Asamblarea primilor moduli.

 

Asamblarea turlei si apoi a învelitorii bisericii.

 

Ultimele prelegeri din cadrul şcolii de vară au fost susţinute de Alexandru Nancu, care a dedicat un curs problemei dimensiunii în artele şi arhitectura sacre şi pe cel de al doilea unei dezbateri pe marginea rezultatelor secţiunii teoretice a Atelierelor de Vară “Tradiţie şi Postmodernitate”. 

Sâmbătă, 31 august 2002, odată cu finalizarea primei etape a programului, adică la închiderea şcolii de vară, ne-am despărţit de studenţii şi profesorii participanţi, mult mai bogaţi sufleteşte cu toţii, după ce, ca întotdeauna în cadrul întâlnirilor de la Bujoreni, s-au legat prietenii durabile. Frumuseţea cadrului natural, ospitalitatea gazdelor noastre şi diversitatea manifestării, în sine, îi readuc întotdeauna la Muzeul Satului Vâlcean pe cei pentru care programul nostru înseamnă abordarea unor probleme şi a unor frământări ­comune.

 

A doua etapă a Atelierelor de vară n-a însemnat o reluare a activităţilor, ci o continuare a lor, pentru că pe parcursul celor două săptămâni de cursuri, Alexandru Nancu şi arhitecţii Augustin Ioan şi Cătălin Berescu au pus la punct ultimele detalii legate de cele două construcţii: casa socială şi biserica, iar dulgherii de la Muzeu au început să prelucreze lemnul, materialul din care au fost ridicate edificiile.

În a doua etapă a programului s-a înscris şi tabăra de creaţie dedicată realizării icoanelor şi obiectelor de cult pentru biserica din lemn. O contribuţie importantă a avut la punerea ei în practică, Gheorghe Dican şi restauratorii Laurenţiu Mărgineanu şi Constantin Ţanea. Au participat artiştii plastici: ­Suzana Dan, Mihai Coman, Gabriel Chituc, Dumitru Gorzo, Mircea Nechita, ­Valeriu Pantilimon, Alexandru Rădvan, Virgil Scripcariu, Toma Gabor, Cătălin Udrea şi Adriana Scripcariu.

Ca să respectăm obiceiul de a organiza şi un spectacol în cadrul programului «Tradiţie şi Postmodernitate», tot în a doua etapă a Atelierelor a avut loc un stagiu de actorie, de fapt un atelier deschis susţinut de actriţa ­Viorica ­Vatamanu – profesoară la Universitatea de Teatru şi Cinematografie «Ion Luca Caragiale» din Bucureşti – cu tinerii actori de la Teatrul Ariel din ­Râmnicu ­Vâlcea. Stagiul de actorie, un inedit experiment de comunicare, s-a finalizat cu un spectacol de improvizaţie şi apoi de lectură a unui fragment din piesa Osândit pentru îndoială de Tirso de Molina, călugăr-dramaturg spaniol din secolul al XVII-lea, foarte puţin cunoscut la noi. Tot într-un pridvor de casă au avut loc şi exerciţiile dramatice coordonate de Viorica Vatamanu iar spectacolul a fost urmărit, pe înserat într-o curte de casă, de un public numeros, venit special pentru această ocazie. 

În tot acest timp, Alexandru Nancu, împreună cu meseriaşi (Bogdan Bâjbâiac, Dumitru Dincă, Marian Stroe, Emil Vlăsceanu, Silviu Berindei) şi specialişti (Marcel Stoian, Lucian Marinescu) de la Muzeul Satului Vâlcean au început să înalţe, mai întâi casa şi apoi biserica, după ce modulul din lemn care stă la baza fiecăreia dintre aceste două construcţii a fost realizat şi expus la intrare. Au participat, la prima etapă a lucrărilor, şi studenţi la arhitectură din Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti care şi-au făcut în felul acesta practica de vară.

Lucrările de construcţie au continuat şi după finalizarea taberei de creaţie, într-un ritm susţinut. De la o zi la alta, încă un element s-a adăugat, conturând imaginea casei şi a bisericii de lemn care astăzi se înalţă în perimetrul Muzeului Satului Vâlcean. Un moment emoţionant a fost cel în care constructorii au ajuns la acoperişul casei, eveniment cu ocazia căruia tradiţia cere ca lucrul să fie întrerupt pentru a plasa, acolo, pe culmea casei, o ofrandă: un ştergar, o sticlă cu vin şi un mănunchi de busuioc. Există şi ritualuri legate de fundaţia casei. În colţurile ei trebuie îngropate monede şi peste ea se spune că trebuie tăiat un cocoş al cărui sânge să păteze fundaţia, pentru că, din timpuri imemoriale, se crede că orice construcţie cere, pentru a rezista peste timp, o jertfă de sânge. Cândva, aceasta era o jertfă omenească, aşa cum consemnează o legendă comună spaţiului balcanic: cea a meşterului Manole. Tot din tradiţia precreştină e preluat obiceiul imolării umbrei unui om în zidurile viitoarei case, gest a cărui consecinţă este secătuirea de puteri şi apoi moartea acelei fiinţe. Sunt sacrificii rituale, pe care noi, ca oameni moderni nu le mai putem accepta. O întâmplare tragică ne-a făcut însă să ne reamintim de toate aceste străvechi credinţe. În urma unui accident de maşină a pierit unul dintre tinerii care au muncit acolo cu multă dăruire: Iulian Matei.  Oare ar fi trebuit să fie sacrificat cocoşul pe fundaţia casei, pentru a evita un sacrificiu omenesc? Nu vom afla niciodată răspunsul. Dumnezeu să-l odihnească pe Iulică şi să-i primească jertfa!

 Lucrările pentru ridicarea bisericii de lemn n-au început înainte ca preotul Laurenţiu Bozdoc să sfinţească locul, plasând pe locul viitorului altar o cruce. S-a lucrat apoi, în paralel, la casă şi la biserică, cu tehnici moderne şi tradiţionale. Pentru a se integra în ambianţa unui muzeu al satului, casa socială-pilot, realizată din lemn şi presupunând costuri mult mai scăzute faţă de cele practicate în momentul de faţă de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, a fost acoperită cu şiţă din lemn de brad. La fel ca şi în cazul casei, biserica s-a materializat conform intenţiilor arhitecţilor. Ea respectă întru totul configuraţia tradiţională a spaţiilor de cult, dar e realizată prin tehnici moderne, aspectul amintind de trecut, dar integrându-se foarte bine în prezent. Elementele novatoare n-au impietat cu nimic asupra canonului bizantin de edificare a unui lăcaş de cult.

 

  Vernisajul prilejuit de închiderea oficială a programului Tradiţie şi Postmodernitate – 2002, a avut loc pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, creştinătorul românilor, după cum spune tradiţia. Toţi cei prezenţi, parteneri, oficialităţi, ziarişti, au apreciat în mod deosebit realizările programului. Ca pe tot parcursul acţiunii noastre, şi la inaugurare am fost răsfăţaţi de presă. Evenimentul a fost mediatizat intens. Activitatea fundaţiei HAR, una dintre cele două aplicante principale din România la programul Cultura 2000, este acum cunoscută, apărând deja persoane şi instituţii dornice să preia ca model construcţiile realizate la Bujoreni.

Şi totuşi, ceva ne-a întristat pe toţi cei ce am trudit aici, lăsându-ne un gust amar şi reuşind într-o oarecare măsură să umbrească bucuria acestui final. E vorba despre unele oficialităţi ale Râmnicului pe care îi invitasem la inaugurare pentru a discuta împreună cu ei rezultatele şi perspectivele proiectului dar care au insistat să dea acestui eveniment o conotaţie politică. Începând cu prefectul judeţului care a găsit oportun să-şi mai exerseze abilităţile propagandistice şi terminând cu directorul direcţiei judeţene pentru cultură care a crezut de cuviinţă să lanseze de la microfon sfaturi şi reproşuri de-a dreptul hilare («...fundaţia HAR a alunecat în academism şi scientism» sic!) – discursurile oficiale, cu puţine excepţii, au excelat prin protocronisme prăfuite şi naţionalisme de paradă. A trebuit să intervină cu fermitate arhitectul Augustin Ioan (fiind atât de absorbite de soarta culturii locale oficialităţile culturii vâlcene nici nu băgaseră de seamă că au în faţă pe coordonatorul colectivului care tocmai câştigase cu o lună în urmă concursul de proiecte pentru Catedrala Patriarhală!) şi directorul Fundaţiei HAR, Alexandru Nancu, pentru ca vernisajul să poată ­continua.

A fost apoi deschisă publicului casa socială, care va intra în patrimoniul Muzeului Satului Vâlcean şi va servi drept sediu al Centrului «Tradiţie şi Postmodernitate», instituţie înfiinţată încă din anul 2000 de Muzeului Judeţean Vâlcea şi Fundaţia HAR. A urmat biserica, gândită astfel încât să poată fi demontată şi mutată, căci ea va fi donată, în anul 2003, unei comunităţi sărace din România. Cu acea ocazie va avea loc şi târnosirea ei. Până atunci însă, împodobită cu odoarele realizate de tinerii artişti, ea poate fi vizitată la Muzeul Satului Vâlcean, fiind atât un model estetic, cât şi unul de respectare a canonului în condiţiile modernităţii.

 

*

Textele prelegerilor susţinute în cadrul secţiunii teoretice a Atelierelor de Vară Tradiţie şi Postmodernitate, ediţia 2002, sunt reproduse în numărul 5-6 al revistei Ianus, cea care se deschide acum în faţa dumneavoastră.

 

Luiza BARCAN

 

 

inapoi_________inapoi la cuprins__________inainte