inapoi_________inapoi la cuprins__________inainte
|
Deschiderea oficială a Atelierelor de Vară «Tradiţie şi Postmodernitate»-2002.
Primele cursuri susţinute de Augustin Ioan şi Eminenta sa Arhiepiscopul Hrisostomos. |
Atelierele de vară „Tradiţie şi Postmodernitate” – 2002
Timp de doi ani, la Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni,
patru ediţii ale simpozionului „Tradiţie şi Postmodernitate” au
reunit prestigioşi oameni de cultură şi artişti, în
încercarea de a problematiza asupra raportului între formele culturale
tradiţionale şi cele contemporane. Fiecare dintre ediţii s-a
concentrat asupra unei teme. În ordine cronologică, acestea au fost:
Lemnul (2000), Artă sacră/artă religioasă
(2000), Meşteşug şi iniţiere (2001), Simboluri,
comunicare, media (2001). S-a creat astfel un cadru de lucru cu repere bine
stabilite. Simpozioanele au avut întotdeauna trei secţiuni care au
reprezentat de fapt trei modalităţi de abordare a tematicilor: o
secţiune teoretică, constând în sesiuni de comunicări
ştiinţifice, o secţiune practică, adică
organizarea de minitabere de creaţie, demonstraţii de
meşteşuguri, spectacole în aer liber şi o secţiune
ilustrativă, respectiv prezentarea unor expoziţii de artă
tradiţională şi contemporană, în incinta Muzeului Satului
de la Bujoreni. De asemenea, în cadrul fiecăreia dintre întâlnirile
bianuale, au fost organizate excursii de documentare în judeţul Vâlcea.
Desfăşurarea şi rezultatele
simpozioanelor s-au reflectat în paginile revistei Ianus,
publicaţie a fundaţiei HAR. Activitatea de prospectare şi cercetare
pe teren s-a concretizat la rândul ei în seria de şase monografii dedicate
bisericilor vâlcene de lemn din Grămeşti, Mariţa,
Copăceni-Racoviţa, Ciungetu, Mălaia şi Brezoi.
În anul 2000, prin sprijinul programului EUROART,
s-a constituit Centrul - pilot „Tradiţie şi Postmodernitate”, chiar
la Muzeul Satului de la Bujoreni. Parteneriatul fundaţiei HAR cu Muzeul
Judeţean Vâlcea s-a consolidat astfel, permiţând extinderea
programului-cadru într-o manifestare complexă, de mai lungă
durată.
În anul 2002, activitatea fundaţiei HAR a fost
apreciată de Comisia Europeană pentru Educaţie şi
Cultură de la Bruxelles prin includerea programului „Atelierele de
vară Tradiţie şi Postmodernitate” între câştigătoarele
licitaţiei de proiecte din cadrul programului internaţional Cultura
2000. Co-organizatori ai amplului program Atelierele de vară
“Tradiţie şi Postmodernitate” au fost: Muzeul Judeţean Vâlcea,
Timmerdraget – Centre for Loghouse Construction, Torsta - Suedia, Resource
Group Integrator – Italia, iar parteneri au fost: Universitatea de
Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, Universitatea
de Artă Bucureşti, F.D.S.C. – România, Centrul de Studii Ortodoxe din
California – U.S.A., Institutul Naţional de Optoelectronică din
Bucureşti, Primăria Râmnicu Vâlcea, Consiliul Judeţean Vâlcea,
filiala Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi Teatrul Ariel
din Râmnicu Vâlcea.
Atelierele
de vară „Tradiţie şi Postmodernitate” sunt o extindere a
programului „Tradiţie şi Postmodernitate” în sensul transformării
sesiunilor de comunicări ştiinţifice bianuale într-o
şcoală de vară la care au fost invitaţi să participe
studenţi şi masteranzi de la facultăţile de
arhitectură, arte plastice, istorie şi teologie.
Cursurile
susţinute de o seamă de profesori şi specialişti de
marcă s-au referit cu precădere la antropologia
sacralităţii şi la cea a locuirii umane, la unele discipline
ştiinţifice conexe, precum şi la problema noilor tehnici şi
metode folosite
în conservarea obiectelor aparţinând patrimoniului cultural-istoric. Din
vasta tematică abordată amintim:
-
sacralitatea în doctrinele tradiţionale – loc sacru, imagine sacră,
ritualuri de consacrare;
-
sacrul în artele şi arhitectura contemporană; simbolică
inerentă şi adăugată;
-
eclesiologie comparată;
-
vernacularul şi noile tehnologii: transferul de tehnologie şi
implicaţiile
lui stilistice;
-
introducere în unele discipline ştiinţifice conexe
(arheologie/istorie, doctrine tradiţionale/teologie, etnologie);
-
probleme de etică în restaurarea şi conservarea moştenirii
culturale şi istorice;
-
tehnici ecologice şi modalităţi sănătoase de
conservare a obiectelor de patrimoniu.
Atelierele
de vară au avut şi o secţiune practică, concretizată
în ediţia 2002 a programului în trei obiective:
-
proiectarea şi construirea unei biserici de lemn destinată unei
comunităţi de aproximativ 20-30 de familii, folosind tehnicile
tradiţionale şi contemporane.
-
proiectarea şi construirea unei case sociale-pilot pentru o familie de
patru persoane (3-4 încăperi şi dependinţe), folosind tehnici
şi materiale, atât tradiţionale, cât şi moderne.
-
desfăşurarea unei tabere de creaţie plastică (pictură,
sculptură, gravură, grafică).
Pe
parcursul derulării ediţiei 2002 a programului au avut loc şi
alte activităţi culturale, asupra cărora ne vom opri în paginile
care urmează.
|
Oaspeţii din Suedia Goran Andersson şi Gunar Alvemik în timpul unei pauze de cafea.
Vasile Pop şi Ana Maria Halas, doi vechi prieteni maramureşeni ai oaspeţilor suedezi.
Lucia Rato si Mariana Stănescu prezentând noile tehnologii ecologice folosite in domeniul conservării patrimoniului cultural-istoric.
Demonstraţiile practice susţinute de Roxana Rădvan şi Suzana Dan – specialişti de la Institutul Naţional de Optoelectronică din Bucureşti.
Prelegerile susţinute de Anca Manolescu (sus) şi Luiza Barcan.
Duminica, în vizită la biserica de lemn de la Dănicei. |
Pe
20 august 2002, la Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni a avut loc deschiderea Atelierelor de vară
„Tradiţie şi Postmodernitate”, în prezenţa domnilor Iulian
Comănescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe
Deaconu, directorul Direcţiei Judeţene Vâlcea pentru Cultură,
Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, Eugen Deca, directorul
Muzeului Judeţean Vâlcea, a directorului general al Fundaţiei HAR,
Alexandru Nancu, a invitaţilor români şi străini, a
ziariştilor din presa centrală şi locală şi a unui
numeros public.
Prelegerile
din cadrul şcolii de vară au debutat chiar în aceeaşi zi,
programul lor fiind minuţios stabilit dinainte. Le-a fost, desigur,
acordată întâietate profesorilor străini, sosiţi din Suedia,
Italia şi Statele Unite ale Americii, dată fiind perioada
limitată a şederii lor în România. Pentru a susţine şi
practic programul şcolii de vară şi pentru a capta atenţia
cursanţilor, prelegerilor le-au fost intercalate demonstraţii de
restaurare a operei de artă cu tehnici moderne sau demonstraţii de
meşteşuguri ale prelucrării lemnului. Prima prelegere a fost
susţinută de Alexandru Nancu, care a explicat scopurile şi perspectivele
programului Atelierele de Vară “Tradiţie şi Postmodernitate”.
În
prima săptămână, s-au aflat la Bujoreni, spre a susţine
cursuri cu o tematică complexă şi adeseori inedită,
personalităţi de marcă
din străinătate. Astfel, i-am avut alături de noi pe
Eminenţa Sa Arhiepiscopul Hrisostomos, de la Centrul pentru Studiul
Tradiţiei Ortodoxe din California – U.S.A., pe profesorii Göran Andersson,
director de programe la Centrul pentru Construcţii Tradiţionale
Timmerdraget din Torsta – Suedia şi pe mai tânărul său coleg,
profesorul Gunnar Almevik, manager general al Şcolii de Arte şi
Meserii Dacapo Mariestad – Suedia, pe doctor Lucia Ratto, cercetător la
institutul Resource Group Integrator din Genova – Italia. Alături
de ei, au susţinut prelegeri şi demonstraţii: arh. dr. Augustin
Ioan, profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion
Mincu” din Bucureşti, prof. dr. Anca Manolescu de la Muzeul
Ţăranului Român din Bucureşti, dr. Roxana Rădvan de la
Institutul Naţional de Optoelectronică din Bucureşti, etnologul
Mihai Camilar de la Muzeul Obiceiurilor Populare Bucovinene din Gura Humorului,
Mariana Stănescu, chimist – restaurator la Muzeul Satului din
Bucureşti, meşterul popular Vasile Pop de la societatea de construcţii
şi restaurare „Taina lemnului” din Deseşti, Maramureş.
O
impresie copleşitoare asupra întregii asistenţe, cursanţi
şi public, a lăsat-o Eminenţa Sa Arhiepiscopul Hrisostomos, nu
doar prin prelegerile susţinute, ci şi prin modul său de
comunica, răspândind în jur bunăvoinţa şi iubirea dobândite
prin credinţă, cunoaştere profundă şi smerenie.
Eminenţa Sa nu a susţinut propriu-zis nişte prelegeri, ci a
iniţiat premisele unui dialog pasionant asupra unor teme de mare interes în
epoca actuală: aspecte de eclesiologie comparată, arhitectura
religioasă contemporană, reflectarea doctrinei confesionale şi a
noilor tendinţe teologico-dogmatice în arhitectura eclesială.
Dialogul cu Eminenţa Sa a continuat, de fiecare dată, şi
după consumarea celor două ore dedicate fiecărui curs. A fost
înconjurat de presă şi a răspuns, cu aceeaşi simplitate,
optimism şi bunăvoinţă, tuturor întrebărilor adresate
de ziarişti. Din păcate, nu ne-a putut onora mai mult de trei zile cu
prezenţa sa, care a însufleţit întregul simpozion. Pe parcursul
scurtei sale şederi la Râmnicu Vâlcea, Arhiepiscopul Hrisostomos a vizitat
mânăstirile Cozia şi Ostrov.
Datorită
oaspeţilor noştri suedezi am avut ocazia unui schimb cultural şi
de informaţii, folositor ambelor părţi, România şi Suedia,
fiind ţări păstrătoare ale unei vechi tradiţii a
prelucrării lemnului. În prelegerile sale, Göran Andersson a abordat
două subiecte de interes: moştenirea suedeză a lemnului şi
valorificarea acesteia în contemporaneitate şi construcţia
tradiţională din buşteni, ca proiect suedez al
societăţii Timmerdraget, al cărei manager este Andersson. Un
foarte bogat material ilustrativ a însoţit prelegerile sale, demonstrând
viabilitatea demersului prin care o veche ţară europeană
încearcă să-şi recupereze tradiţia construirii din lemn a
locuinţelor şi a lăcaşelor de cult şi prin aceasta, o
parte semnificativă a identităţii ei, în contextul
globalizării.
Prelegerile tânărului profesor Gunnar
Almevik le-au completat pe cele ale colegului său suedez, prin
evidenţierea modului în care ţara lor şi-a propus să
reînvie meşteşugurile tradiţionale şi să le
regăsească utilitatea în societatea contemporană. Şcoala de
arte şi meserii pe care o conduce, la doar 24 de ani, Gunnar Almevik este
o instituţie serioasă unde dobândirea abilităţilor practice
e susţinută şi teoretic, prin cultivarea unei filosofii a
perpetuării meşteşugurilor străvechi. Muzeul Satului
Vâlcean a reprezentat pentru cei doi oaspeţi suedezi ocazia de a
cunoaşte particularităţile construcţiei tradiţionale
româneşti. Câteva dintre casele vechi aflate în patrimoniul muzeului,
precum şi biserica de lemn din secolul al XVIII-lea au fost studiate cu
atenţie, măsurate şi desenate de cei doi parteneri ai
programului nostru.
Prelegerile
etnologului Mihai Camilar, un cercetător pasionat al arhitecturii şi
obiceiurilor din zona Bucovinei, şi-au propus o ilustrare a tipului de
construcţie tradiţională în spaţiul carpatic, plecând de la
materia primă, lemnul, şi de la mediul de provenienţă al
acesteia, pădurea. Cursanţii au avut pentru prima dată, probabil,
ocazia să afle mai multe lucruri despre structura şi diferitele
tipuri de esenţe ale lemnului. De fapt, prelegerile lui Mihai Camilar au
urmărit calea urmată de această materie primordială, de la
copac, la prelucrarea ei în forme utilitar-simbolice, în virtutea unei
unităţi stilistice specifice întregului spaţiu românesc.
Însoţit
de masteranzii şi colaboratorii lui, profesorul Augustin Ioan a prezentat
proiectele selecţionate pentru ultima etapă a concursului de
desemnare a echipei de arhitecţi care să proiecteze Catedrala
Patriarhală din Bucureşti. De asemenea, Augustin Ioan a susţinut
o prelegere despre sacru în arhitectură, împreună cu Eminenţa Sa
Arhiepiscopul Hrisostomos, şi despre arhitectura ortodoxă pe
teritoriul actual al României.
Şi
dacă toate aceste conferinţe s-au oprit cu precădere asupra
problemelor legate de arhitectura sacră şi religioasă, cele
legate de obiectul de cult au fost abordate de Anca Manolescu în două
prelegeri, foarte interesante, despre creaţia şi utilizarea
obiectului sacru şi despre o posibilă imagine a transcendenţei
reflectate în chipul şters din unele icoane.
Demonstraţiile
practice din prima săptămână de cursuri ale şcolii de
vară au fost complexe, presupunând utilizarea unei aparaturi sofisticate,
aduse special la Bujoreni. Primele exemplificări, cele de restaurare
ecologică prin metoda VELOXY, au fost făcute de dr. Lucia Ratto din
Italia şi de colaboratoarea sa Mariana Stănescu. Pentru a lua
cunoştinţă de tehnicile non-toxice de restaurare, au fost
invitaţi la Atelierele de vară şi restauratorii de la Muzeul
Satului din Bucureşti, de la Craiova şi Sibiu. Folosirea metodei
VELOXY a fost aplicată, în cadrul demonstraţiilor din vară,
pentru tratamentul unor obiecte din materiale textile, hârtie şi
pergament.
|
Artiştii la lucru: Dumitru Gorzo, Suzana Dan, Mircea Nechita, Valeriu Pantilimon.
Profesorul Alexandru Matei confecţionează toacele prin metode tradiţionale: despicarea manuala a lemnului de paltin.
Actriţa
Viorica Vatamanu coordonează stagiul de actorie. |
Un
alt tip de restaurare modernă, experimentat de cercetătorii de la
Institutul Naţional de Optoelectronică din Bucureşti, a fost
prezentat de dr. Roxana Rădvan. E vorba despre tehnicile laser de
investigare, diagnosticare şi restaurare a obiectului de patrimoniu.
Cercetătoarea a prezentat, de asemenea, un echipament original pentru
curăţarea cu laser de mare precizie, rezultat al proiectului Eureka
E2094, coordonat de România.
Tot
în seria demonstraţiilor practice s-a înscris şi prezentarea
meşterului Vasile Pop, venit din Maramureş cu o serie de machete
şi obiecte care să facă dovada păstrării tehnicilor
tradiţionale de construcţie în arhitectura lemnului. Expuse în
pridvorul şcolii de secol al XVIII-lea, unde au avut loc cursurile
şcolii de vară, toate aceste mostre de îmbinări
tradiţionale şi de şindrile din diferite zone ale
ţării au stârnit interesul participanţilor români şi
străini, permiţând un schimb activ de idei şi informaţie.
După
o săptămână densă de dialog, prima duminică a fost
dedicată unei excursii de documentare în judeţul Vâlcea, pe un traseu
stabilit de Ligia Rizea, consilier pe probleme de patrimoniu la Direcţia
Judeţeană pentru Cultură , Culte şi Patrimoniu Cultural
Naţional. Astfel, plecând spre sud de data aceasta, înspre
Drăgăşani, am vizitat pentru prima dată o altă serie
de biserici din lemn din sudul judeţului: Suteşti, Pietroasa,
Mreneşti - Creţeni, Popeşti-Urşi. La primul obiectiv,
biserica din Suteşti, am avut neplăcuta ocazie de a constata un caz
de mutilare a unui monument, căruia, ca o consecinţă a
neştiinţei şi a lipsei unui studiu prealabil, i-a fost
anulată complet identitatea. În compensaţie parcă, am descoperit
apoi frumoasa biserică de la Mreneşti-Creţeni care are nevoie de
o intervenţie rapidă spre a fi salvată de la degradarea
ireversibilă. Acesta este motivul pentru care am inclus-o printre
principalele obiective ale ediţiei de anul viitor a programului nostru, în
ideea de a o strămuta de la Creţeni la Muzeul Satului Vâlcean. La
Popeşti-Urşi, surpriza a fost dublă: biserica-monument ne-a
impresionat pe toţi prin arhitectura şi elementele ei decorative.
Apoi, o înmormântare care avea loc acolo, în cimitirul de sat, a dat ocazia
oaspeţilor străini mai ales, de a face observaţie
etnologică pe teren, pentru că obiceiuri străvechi,
precreştine, au completat ritualul ortodox dedicat acestui moment de
trecere. Am mers după aceea la Grămeşti, spre a le prezenta participanţilor la simpozion cea mai
mare şi una dintre cele mai vechi biserici de lemn de pe teritoriul
judeţului Vâlcea, o adevărată capodoperă de
arhitectură, model pentru bisericile din zonă, construite din
acelaşi material. Punctul terminus al periplului nostru a fost complexul
Măldărăşti, unde au fost vizitate cula – muzeu şi
biserica de zid, din secolul al XVIII-lea.
Nu
trebuie omis din această consemnare faptul că, în fiecare seară,
după cina de la hanul Muzeului Satului, cursanţii şi profesorii
plecau spre oraş, în grupuri, continuând fie pe terasa restaurantului
Supca, fie pe cea a restaurantului Capela, în funcţie de locul de cazare,
discuţiile aprinse pe temele abordate în cursul zilei. Totul asezonat cu
bere sau vin, în funcţie de gust şi temperatura de afară. Iar
maestru de ceremonii a fost tot timpul profesorul Şerban Anghelescu.
Nu-l
uităm nici pe doctorul Popescu, mare iubitor de artişti şi
animale (doar e medic veterinar!), patronul restaurantului şi al pensiunii
Supca, cea care i-a găzduit cu multă ospitalitate pe invitaţii
din străinătate, dar şi pe o parte dintre profesorii şi
studenţii din România. Şi nu-l uităm nici pe Gabi, iscusitul
ospătar de la Supca, cel care împreună cu colegii săi au servit
zi de zi, cu mare fast, prânzul la Bujoreni.
De
mare ajutor ne-au fost şi Valentina Vasile, responsabila cu problemele
administrative ale programului, Olimpia Bâjbâiac şi Mina Stroe, cele
două hangiţe care au sosit primele şi au plecat ultimele, având
grijă să ne pregătească masa, numeroasele rânduri de cafele
de peste zi şi apoi să lase totul lună în urma noastră.
Începutul
celei de a doua săptămâni de cursuri a fost marcată de un moment
de schimbare a ştafetei. Ne-am despărţit de invitaţii din
străinătate şi ei de noi, cu destul regret, pentru că
zilele petrecute la Vâlcea le-au rămas întipărite în minte şi în
suflet, după cum au mărturisit. Dar n-am apucat să trăim
deplin tristeţea despărţirii, pentru că a venit rândul
celorlalţi profesori invitaţi, mulţi dintre ei colaboratori mai
vechi de-ai programului, să-şi susţină cursurile: prof.
univ. dr. Radu Florescu, prof. dr. Şerban Anghelescu, de la Muzeul
Ţăranului Român, prof. dr. Silviu Lupaşcu de la Universitatea
Bucureşti, prof. dr. Valentin Ilie şi arh. prof. Cătălin
Berescu de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”,
criticul de artă Luiza Barcan, prof. Sorin Olteanu de la Institutul de
Arheologie “Vasile Pârvan” din Bucureşti, prof. Florin Mihăiescu
şi prof. Alexandru Nancu de la Universitatea de Arhitectură şi
Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti.
Prima
prelegere a celei de a doua săptămâni a fost susţinută de
Luiza Barcan care, sub titlul, Consideraţii asupra arhitecturii
eclesiale de lemn din Nordul Olteniei, a prezentat o parte a rezultatelor
cercetărilor întreprinse pe teren de fundaţia HAR, cu ocazia
alcătuirii celor şase monografii deja amintite. Cursul s-a dorit a fi
o prelungire teoretică a excursiei de documentare din ziua
anterioară.
Cursurile
profesorului Radu Florescu au avut, ca întotdeauna, o tematică deosebit,
abordând aspecte mai puţin studiate în universităţile de profil:
statutul arheologiei care e altceva decât simpla căutare de comori,
legătura dintre arheologie şi istorie, metode şi tehnici de
identificare a siturilor şi epuizare a conţinutului lor,
interpretarea descoperirilor arheologice. Pentru cei interesaţi de o
disciplină ştiinţifică atât de complexă, cursurile
acestea au fost o bună ocazie de pătrunde în tainele arheologiei.
Prelegeri
cu o tematică nouă şi neobişnuită pentru cultura
noastră au fost susţinute şi de Silviu Lupaşcu, singurul
specialist român în doctrinele Sufi. Despre scrierile magiştrilor Sufi în
perioada clasică, despre Micul şi Marele Jihad sau despre imaginile
care îl simbolizează pe Dumnezeu în literatura Sufi, nu ne-a fost dat
să ştim prea multe până în prezent, mai ales că traducerile
în limba română sunt cvasi-inexistente. Un domeniu dens şi pasionant
s-a deschis dintr-o dată orizontului spiritual şi cultural al
participanţilor la cursurile lui Silviu Lupaşcu. De mare succes s-au
bucurat şi prelegerile indoeuropenistului Sorin Olteanu, cercetător
la Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”. Ele s-au concentrat asupra unei
istorii a scrierii, de la originile şi tipurile ei, până la
principalele ştiinţe ale scrierii şi descifrarea vechilor
documente.
Etnologul
Şerban Anghelescu a vorbit audienţei despre diverse tipuri de
spaţii tradiţionale şi simbolice: spaţiul
ţărănesc, spaţiul domestic, lumile de dincolo, dar şi
despre riturile de trecere, parte esenţială a culturii româneşti
tradiţionale, puse în relaţie cu suferinţa şi conflictele
rituale. Prelegerile simbologului Florin Mihăescu, discipol al lui Vasile
Lovinescu şi al Şcolii tradiţionaliste a lui Rene Guenon, s-au
referit la alchimia spirituală, la cele patru elemente, principii ale
cosmosului, precum şi la simbolistica regnurilor. Tânărul teolog
şi profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion
Mincu”, Valentin Ilie, a prezentat auditoriului concepţia despre
lăcaşul de cult în marile religii, dar şi elemente importante
legate de simbolismul, funcţionalitatea şi sacralitatea
lăcaşului de cult. Arhitectul Cătălin Berescu, vechi
colaborator al programelor noastre a adus în discuţie noua
arhitectură vernaculară, precum şi probleme legate de etica
reconstrucţiei, metodele de creativitate ale arhitectului, falsa problemă
a kitsch-ului şi arhetipurile locuirii rroma.
|
Confecţionarea modulilor.
Ridicarea primului modul al casei. Asamblarea structurii parterului
si a etajului.
Realizarea finisajelor exterioare si a învelitorii acoperişului.
Sfinţirea temeliei bisericii.
Asamblarea primilor moduli.
Asamblarea turlei si apoi a învelitorii bisericii. |
Ultimele
prelegeri din cadrul şcolii de vară au fost susţinute de
Alexandru Nancu, care a dedicat un curs problemei dimensiunii în artele şi
arhitectura sacre şi pe cel de al doilea unei dezbateri pe marginea
rezultatelor secţiunii teoretice a Atelierelor de Vară “Tradiţie
şi Postmodernitate”.
Sâmbătă,
31 august 2002, odată cu finalizarea primei etape a programului,
adică la închiderea şcolii de vară, ne-am despărţit de
studenţii şi profesorii participanţi, mult mai bogaţi
sufleteşte cu toţii, după ce, ca întotdeauna în cadrul
întâlnirilor de la Bujoreni, s-au legat prietenii durabile. Frumuseţea
cadrului natural, ospitalitatea gazdelor noastre şi diversitatea manifestării,
în sine, îi readuc întotdeauna la Muzeul Satului Vâlcean pe cei pentru care
programul nostru înseamnă abordarea unor probleme şi a unor
frământări comune.
A
doua etapă a Atelierelor de vară n-a însemnat o reluare a
activităţilor, ci o continuare a lor, pentru că pe parcursul celor
două săptămâni de cursuri, Alexandru Nancu şi
arhitecţii Augustin Ioan şi Cătălin Berescu au pus la punct
ultimele detalii legate de cele două construcţii: casa socială
şi biserica, iar dulgherii de la Muzeu au început să prelucreze
lemnul, materialul din care au fost ridicate edificiile.
În
a doua etapă a programului s-a înscris şi tabăra de creaţie
dedicată realizării icoanelor şi obiectelor de cult pentru
biserica din lemn. O contribuţie importantă a avut la punerea ei în
practică, Gheorghe Dican şi restauratorii Laurenţiu
Mărgineanu şi Constantin Ţanea. Au participat artiştii
plastici: Suzana Dan, Mihai Coman, Gabriel Chituc, Dumitru Gorzo, Mircea
Nechita, Valeriu Pantilimon, Alexandru Rădvan, Virgil Scripcariu, Toma
Gabor, Cătălin Udrea şi Adriana Scripcariu.
Ca
să respectăm obiceiul de a organiza şi un spectacol în cadrul
programului «Tradiţie şi Postmodernitate», tot în a doua etapă a
Atelierelor a avut loc un stagiu de actorie, de fapt un atelier deschis
susţinut de actriţa Viorica Vatamanu – profesoară la
Universitatea de Teatru şi Cinematografie «Ion Luca Caragiale» din
Bucureşti – cu tinerii actori de la Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea.
Stagiul de actorie, un inedit experiment de comunicare, s-a finalizat cu un
spectacol de improvizaţie şi apoi de lectură a unui fragment din
piesa Osândit pentru îndoială de Tirso de Molina,
călugăr-dramaturg spaniol din secolul al XVII-lea, foarte puţin
cunoscut la noi. Tot într-un pridvor de casă au avut loc şi
exerciţiile dramatice coordonate de Viorica Vatamanu iar spectacolul a
fost urmărit, pe înserat într-o curte de casă, de un public numeros,
venit special pentru această ocazie.
În
tot acest timp, Alexandru Nancu, împreună cu meseriaşi (Bogdan
Bâjbâiac, Dumitru Dincă, Marian Stroe, Emil Vlăsceanu, Silviu
Berindei) şi specialişti (Marcel Stoian, Lucian Marinescu) de la
Muzeul Satului Vâlcean au început să înalţe, mai întâi casa şi
apoi biserica, după ce modulul din lemn care stă la baza
fiecăreia dintre aceste două construcţii a fost realizat şi
expus la intrare. Au participat, la prima etapă a lucrărilor, şi
studenţi la arhitectură din Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti
care şi-au făcut în felul acesta practica de vară.
Lucrările
de construcţie au continuat şi după finalizarea taberei de
creaţie, într-un ritm susţinut. De la o zi la alta, încă un
element s-a adăugat, conturând imaginea casei şi a bisericii de lemn
care astăzi se înalţă în perimetrul Muzeului Satului Vâlcean. Un
moment emoţionant a fost cel în care constructorii au ajuns la
acoperişul casei, eveniment cu ocazia căruia tradiţia cere ca
lucrul să fie întrerupt pentru a plasa, acolo, pe culmea casei, o
ofrandă: un ştergar, o sticlă cu vin şi un mănunchi de
busuioc. Există şi ritualuri legate de fundaţia casei. În
colţurile ei trebuie îngropate monede şi peste ea se spune că
trebuie tăiat un cocoş al cărui sânge să păteze
fundaţia, pentru că, din timpuri imemoriale, se crede că orice
construcţie cere, pentru a rezista peste timp, o jertfă de sânge.
Cândva, aceasta era o jertfă omenească, aşa cum consemnează
o legendă comună spaţiului balcanic: cea a meşterului
Manole. Tot din tradiţia precreştină e preluat obiceiul
imolării umbrei unui om în zidurile viitoarei case, gest a cărui
consecinţă este secătuirea de puteri şi apoi moartea acelei
fiinţe. Sunt sacrificii rituale, pe care noi, ca oameni moderni nu le mai
putem accepta. O întâmplare tragică ne-a făcut însă să ne
reamintim de toate aceste străvechi credinţe. În urma unui accident
de maşină a pierit unul dintre tinerii care au muncit acolo cu multă
dăruire: Iulian Matei. Oare ar fi
trebuit să fie sacrificat cocoşul pe fundaţia casei, pentru a
evita un sacrificiu omenesc? Nu vom afla niciodată răspunsul.
Dumnezeu să-l odihnească pe Iulică şi să-i
primească jertfa!
Lucrările pentru ridicarea bisericii de
lemn n-au început înainte ca preotul Laurenţiu Bozdoc să
sfinţească locul, plasând pe locul viitorului altar o cruce. S-a
lucrat apoi, în paralel, la casă şi la biserică, cu tehnici
moderne şi tradiţionale. Pentru a se integra în ambianţa unui
muzeu al satului, casa socială-pilot, realizată din lemn şi
presupunând costuri mult mai scăzute faţă de cele practicate în
momentul de faţă de Agenţia Naţională pentru
Locuinţe, a fost acoperită cu şiţă din lemn de brad.
La fel ca şi în cazul casei, biserica s-a materializat conform
intenţiilor arhitecţilor. Ea respectă întru totul
configuraţia tradiţională a spaţiilor de cult, dar e
realizată prin tehnici moderne, aspectul amintind de trecut, dar
integrându-se foarte bine în prezent. Elementele novatoare n-au impietat cu
nimic asupra canonului bizantin de edificare a unui lăcaş de cult.
Vernisajul prilejuit de închiderea
oficială a programului Tradiţie şi Postmodernitate – 2002, a
avut loc pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, creştinătorul românilor,
după cum spune tradiţia. Toţi cei prezenţi, parteneri,
oficialităţi, ziarişti, au apreciat în mod deosebit
realizările programului. Ca pe tot parcursul acţiunii noastre,
şi la inaugurare am fost răsfăţaţi de presă.
Evenimentul a fost mediatizat intens. Activitatea fundaţiei HAR, una
dintre cele două aplicante principale din România la programul Cultura
2000, este acum cunoscută, apărând deja persoane şi
instituţii dornice să preia ca model construcţiile realizate la
Bujoreni.
Şi
totuşi, ceva ne-a întristat pe toţi cei ce am trudit aici,
lăsându-ne un gust amar şi reuşind într-o oarecare
măsură să umbrească bucuria acestui final. E vorba despre
unele oficialităţi ale Râmnicului pe care îi invitasem la inaugurare pentru
a discuta împreună cu ei rezultatele şi perspectivele proiectului dar
care au insistat să dea acestui eveniment o conotaţie politică.
Începând cu prefectul judeţului care a găsit oportun să-şi
mai exerseze abilităţile propagandistice şi terminând cu
directorul direcţiei judeţene pentru cultură care a crezut de
cuviinţă să lanseze de la microfon sfaturi şi
reproşuri de-a dreptul hilare («...fundaţia HAR a alunecat în
academism şi scientism» sic!) – discursurile oficiale, cu puţine
excepţii, au excelat prin protocronisme prăfuite şi
naţionalisme de paradă. A trebuit să intervină cu fermitate
arhitectul Augustin Ioan (fiind atât de absorbite de soarta culturii locale
oficialităţile culturii vâlcene nici nu băgaseră de
seamă că au în faţă pe coordonatorul colectivului care
tocmai câştigase cu o lună în urmă concursul de proiecte pentru
Catedrala Patriarhală!) şi directorul Fundaţiei HAR, Alexandru
Nancu, pentru ca vernisajul să poată continua.
A
fost apoi deschisă publicului casa socială, care va intra în
patrimoniul Muzeului Satului Vâlcean şi va servi drept sediu al Centrului
«Tradiţie şi Postmodernitate», instituţie înfiinţată
încă din anul 2000 de Muzeului Judeţean Vâlcea şi Fundaţia
HAR. A urmat biserica, gândită astfel încât să poată fi
demontată şi mutată, căci ea va fi donată, în anul 2003,
unei comunităţi sărace din România. Cu acea ocazie va avea loc
şi târnosirea ei. Până atunci însă, împodobită cu odoarele
realizate de tinerii artişti, ea poate fi vizitată la Muzeul Satului
Vâlcean, fiind atât un model estetic, cât şi unul de respectare a
canonului în condiţiile modernităţii.
*
Textele
prelegerilor susţinute în cadrul secţiunii teoretice a Atelierelor de
Vară Tradiţie şi Postmodernitate, ediţia 2002, sunt
reproduse în numărul 5-6 al revistei Ianus, cea care se deschide
acum în faţa dumneavoastră.
Luiza
BARCAN
inapoi_________inapoi la cuprins__________inainte