inapoi_______inapoi la cuprins______inainte

 

 

 

Un proiect şi cīteva amintiri                 

 

Ciprian VOICILĂ

 

 

 

 

 

Dacă circuli cu tramvaiul prin Bucureşti, dacă stai īntr-un parc unde se adună din plictiseală cīţiva pensionari, dacă īţi vizitezi bunicii sau ajungi la o coadă auzi  că ce bine era pe vremea lui Ceauşescu, dom’le! După care urmează tot soiul de comparaţii īntre atunci şi acum: ce puternic era  leul  odinioară şi ce plăpīnd e acum!; cīt era īntreţinerea, telefonul, cīt costa un bilet de autobuz, cum se găseau de toate, cum nu murea nimeni de foame... Nu mai ştii ce să crezi. Chiar era bine pe vremea lui Ceauşescu?

Zilele trecute un prieten mai bătrīn mi-a īmprumutat cartea lui Ion Nicolescu, Mioriţiada ( Editura Cartea Romānească, 1973) din care am īnvăţat o poezie:

miroase-a sarmale peste munţii Carpaţi

miroase de-ţi vine să mori

de-ţi vine aşa să te-ntinzi peste munţii Carpaţi

ca un aer nepieritor

şi-ţi mai vine să plīngi peste munţii Carpaţi

pīnă la ultima picătură

poate că munţii aceştia Carpaţi

sunt sufletul nostru la gură.      

Cei care doresc  să primească un răspuns obiectiv la īntrebarea cīt  de bine se trăia īnainte de decembrie 1989? sīnt invitaţi la Muzeul Ţăranului Romān, unde, īncepīnd cu luna februarie a anului 2002, se desfăşoară un nou proiect: Viaţa cotidiană  din Bucureşti īn anii ’80. Iniţiatoarea lui, Irina Nicolau, a reuşit să adune  īn jurul ei un număr de etnologi, studenţi, tineri şi bătrīni interesaţi de ce şi cum mīncau romānii īn această perioadă, cu ce se īmbrăcau, ce emisiuni urmăreau la radio şi la T.V., cum erau demolaţi, cenzuraţi, ascultaţi sau judecaţi, cu ce şi unde călătoreau, cum se distrau, ce relaţii īntreţineau, cum mărşăluiau, la ce visau… Participanţii vor face īnregistrări, fişe de informaţie,  vor aduna obiecte, īşi vor chestiona vecinii, prietenii, rudele, īşi vor răscoli amintirile pentru  a le oferi tinerilor din ziua de azi  imaginea, fragmentară ce-i drept, a unui trecut nu prea īndepărtat.

Īn ceea ce mă priveşte, primul pe care l-am īnregistrat  a fost pictorul Alexandru Rădvan.

 

­­­­­­­­­­­­*

Nişte rude

Pe Ştefan Furtună, unde am copilărit eu, stăteau rudele din partea maică-mii. Bunică-mea, fiind divorţată, s-a recăsătorit cu unul. Ăsta avea mulţi fraţi care aveau nume predestinate de mafioţi, Sandu, Mitică, Gogu, Sterică şi Petre. Petre era mai puţin mafiot. La īnceput au făcut-o de oaie cu mandatarii. Au avut ei o afacere cu vinuri pe la Ştefăneşti, afacere din care s-au inspirat cei care au făcut filmul Secretul lui Bachus. Au dat-o-n bară cu vinurile şi pac! au ajuns la ţambal toţi. După ani şi ani ies ei de la ţambal şi rămīn tot īn comerţul socialist de stat, toţi s-au făcut gestionari şi vīnzători, dar toţi aşa, īn familie, la o băcănie la Dīmbu Morii, pe care n-o s-o uit cīte zile oi avea. Era d-aia cu pămīnt pe jos şi pe firmă chiar aşa scria, bă-că-nie. Era o mahala tipică, cu ciuşmea. Şi acolo se petreceau cele mai mari matrapazlīcuri. Īnăuntru, īn faţă, erau borcanele cu caramele de-alea de-ţi rupeai dinţii īn ele. Erau sertare cu mălai, orez, zahăr şi eu mă jucam tot timpul cu scafa īn alea. E, īn spate era absolut de basme, era club privat. Erau butoaie mari, greceşti, Crinos, cu măsline, butoaie Crinos cu brīnză, saci… ţin minte că mă lăsau să mă joc pe-acolo şi eu, dacă găseam un cuţit, găuream toţi sacii. Mai curgea cafea, chestii de-astea. Acolo uneori mai apărea o faţă care īntreba de nea Săndel, care īmi era totodată bunic vitreg şi naş. Şi nea Săndel opera el imediat, īi dădea cīte ceva. Pe urmă aflam că respectivul era tare pe la miliţia capitalei, pe la procuratură. Prin optzeci şi un pic ţin minte că am  făcut de vreo două ori indigestie pentru că am mīncat Mars că habar n-aveam eu, īmi dădeau cīte o pungă din aia de un leu şi eu o rădeam pīnă la capăt. Sau īmi dădeau bomboane cubaneze īn care īmi spărgeam toţi dinţii.

Nevestele ăstora se numeau Tufanca, Busoaica, Puica… Făceau o paradă de aur ca īn filme. Erau de-alea cu inele pe toate degetele. Le purtau numai la īntruniri. Cīnd intra unul īn puşcărie, de exemplu Mitică, fratele lui Săndel, soră-sa, Puica, apărea fără nici o bijuterie, mīnca modest pīnă se simţea cumnatul Săndel să-i mai dea nişte mii. Ăştia dădeau nişte chefuri absolut monstruoase. Erau nişte figuri toţi. Lui nea Săndel īi plăcea să facă crăcăneală mare cu banii. La chefuri se īmbătau şi mă puneau pe mine, indiferent dacă era vară, toamnă, iarnă să le cīnt sorcova. Fiind foarte slab, aveam pantalonii prinşi cu bretele. Şi mergeam de la unul la altul, le cīntam sorcova şi ei fie īmi lipeau cu scuipat pe frunte hīrtii de cincizeci sau de o sută de lei sau mi le băgau īn pantaloni. Tot timpul eram cu pantalonii doldora. Deci strīngeam sume onorabile, salarii īntregi pe vremea aia din cīntat la un chiolhan din ăsta. La chiolhanele astea mai veneau şi alte feţe cu nume de nume. Tofan din piaţa Matache, Tofan  din hală, aşa era cunoscut, celebrul Busuioc cu Busuioaca, Sandu de la Buzău. Toţi aveau nume de cod. Chefurile se dădeau pe strada Transilvaniei, līngă Radio. La chefuri veneau lăutari. Unul din lăutarii cu care chefuiam noi mai des a fost Costică, un acordeonist. Era un ţigan tipic, cu părul alb şi cu mustaţa ca o aţă pe buza superioară. Mai venea cu cīţiva, de preferinţă un contrabasist şi un ţambalagiu.

Alt loc unde se petreceau mari minunăţii era la complexul Muntenia de la Snagov sau la Vila 23. Eu acolo am văzut pentru prima dată īn viaţa mea, nu ştiu cītă lume văzuse la ora aia, jocuri mecanice. Ăştia pierdeau sume īnfiorătoare la jocuri mecanice. Săndel a pierdut o Dacie şi o garsonieră. Dacă avea maşina la douăzeci de metri de el īi dădea unuia o sută de lei să-i aducă o pungă din maşină. Era un fel de padrino.

Ei se credeau mari comercianţi, ceea ce nu era deloc adevărat pentru că se pricepeau doar la speculă. După revoluţie au zis că fac, că dreg, bineīnţeles că au scăpătat absolut toţi, acuma nu mai au nici după ce bea apă

Să revenim īnsă la anii de glorie. Printre fraţii ăştia un personaj important era Sterică. Era cununat cu Tilica. Sterică avea probleme psihice. Era atīt de nebun īncīt odată l-au trimis pe el să facă puşcărie īn locul unuia dintre fraţi, Mitică. Sterică şi aşa pricepe mai puţin, lasă, bagă-l pe el, să nu-l mai deranjăm pe Mitică. Sterică este legat de mine sufleteşte din următorul motiv. Maică-mea era gravidă cu mine. Pe data de cincisprezece mai, Sterică face o vizită la reşedinţa familiei Rădvan, se maimuţăreşte şi o face pe mama să rīdă, drept urmare maică-mea rīde pīnă o duc la maternitate şi mă naşte pe mine. Odată, cīnd eram pe Ştefan Furtună şi am ieşit īn curte, am văzut cum Sterică dirija īn pijama circulaţia la Peco. Una dintre performanţele lui de vīnzător a fost următoarea. Se băgaseră calculatoare şi adidaşi, capete de porc şi copiţele. Era bătălie pe ele. Sterică la cīntar. Arunca bucăţile pe cīntar, acul nu se potolea, spunea preţul şi le dădea. Şi unii s-au supărat. Stai, domnule, ce face ăsta? Au chemat Miliţia Economică. Vin ăia. Asta a fost o fază ca īn filme. Unul făcea calculele cu calculatorul, iar Sterică le făcea īn minte. Dar nu ştiu cum dracu le făcea corect. Doi dintre fraţi s-au certat odată şi au īnceput să-şi īmpartă lucrurile. Rămăsese un candelabru asupra căruia nu se īnţelegeau. Sterică l-a despicat cu toporul foarte tranşant.

La Lipia stătea un neam de-al meu, Ion Olteanu, dulgher de meserie. Era veteran de război īncercat. Stătea īn ţigănie şi era respectat acolo. Şi face Ion Olteanu o răceală, īl duc la spital, īi fac ăia o injecţie aiurea. Paralizează Ion Olteanu pe la optzeci de ani şi stă vreo trei ani paralizat. Toţi īntrebau, a murit, bre, nea Ion? N-a murit. Moare īn sfīrşit nea Ion. După ce stătuse Ion Olteanu vreo trei ani numai īn pat īţi dai seama că lumea n-a mai jelit aşa. E, dar de la asta la bairamul care a ieşit la parastas e o cale destul de lungă.

Mergem acolo. Fraţii mortului, vreo trei care mai erau apţi să vină la īnmormīntare, n-aveau nici o treabă. Ce doliu? Nu era nimeni īn doliu. Eram ca la iarbă verde. Īl ducem la biserică. La biserică, īn timp ce copiii lui şi cu nevastă-sa erau īnăuntru līngă nea Ionică, toată lumea era pe sub pomi că el a murit vara. Şi la un moment dat, celebrul Boacă, zis şi Gligorosu, un unchi de-al meu, umbla prin cimitir pe-acolo. Vede o cruce mai bazată. Era de-aia făcută din două ţevi sudate. Stă Boacă, se uită, pune mīna, trage de ea. Soacră-sa stătea mai īncolo. Ia uite, bre, cruce de-asta īmi fac, asta-i cea mai bună. La care soacră-sa, sora bunică-mii, coana Mia īncepe să rīză şi-i zice, hai, băi, lasă-mă. Atunci am īnvăţat cea mai tare poezie de mort. Cică, maică mare, maică mare/ Cāt ai gaura de mare/ Stai, părinte n-o băga/ C-o mănīncă gaura. Şi de-aicea a-nceput toată lumea cu haz şi voie bună.

Am ajuns acasă. Acasă avea curte dintr-aia lungă. Dulgher fiind, avea capre. Au luat caprele şi le-au pus prin toată curtea, au pus dulapi de lemn pe post de mese, cu hīrtie albă imacolată pe ele. Bătea un soare ziceai că sīntem pe Everest. Nu mai vedea nici unul nimic. Hai că ne-aduce mīncarea. Eu cu taică-meu, cu familia, īntr-o parte. Un unchi cu barbă stătea mai īntr-o parte. Pe partea ailaltă stăteau babe din sat, gătite nevoie mare. Era ţuică, apă minerală, vinuri. Ne īndemnăm noi cu cutare, cu cutare. Taică-miu īmi dă un cot, cică, ia uite-o, mă pe-asta! Ce făcea? Luase un pahar de-ăla de plastic, pune jumătate de pahar de vin, pe-urmă ia sticla de ţuică şi pune jumătate ţuică. Şi īl dă pe gīt, vuf!, ostăşeşte, de noi rămīnem de papagali. Pe-urmă mai pune unul mai stins, aşa, numai vin. La un moment dat stătea şi se uita la unchiul ăla cu barbă, la Vivi. A, ce frumos e dumnealui. Dar zicea tare, ce frumos e dumnealui!!! E frumos zici că-i regizor dă filme! La care tata zice, păi da, bre, n-ai văzut Pădurea Spānzuraţilor? El a făcut-o. Zice, daaa, am şi eu un băiat la Bucureşti. Vă spui aşa, mai īncet, să n-auză proastele-astea. Aşa-i fă, Lino, că sīntem proaste? Lina era soră-sa care balota la greu. Da, fă, sīntem proaste. Dar sīntem şi deştepte, fă! Pă cuvīnt dacă mint. Zice, am un băiat şi lucrează la mascaţi. Ştiţi ce-s ăia mascaţi. Să n-auză proastele-astea de p-acilea. Pe urmă ce făcea? E păcat de varza asta, maică. Aduna din farfurii varză şi le punea unele peste altele că era deja beată criţă.

La parastasul de un an am asistat la altă fază tare. Erau toţi bărbaţii la o masă. Unul mai bazat zice, băi, fii atent. Dacă ai o bilă de fier cīt gura la paharul ăsta şi o bagi şi intră-n pahar, dacă o īncălzeşti la foc, bă, nu mai intră. Hai, băi, las-o! Băăi, am lucrat pe şantier şi ştiu. Se produce fenomenul de dilataţie, băi.

Taică-miu e dintr-un sat din Vrancea, Boloteşti. Plec odată la nişte rude īn satul Purceleşti, hai, mă, zice, hai să vedem ce facem cu pămīntul. Era după revoluţie, noi cică eram moşieri d-ăia īnţepeniţi bine de tot. La un moment dat, cīnd să plecăm de-acolo, iese un vecin. Īl vede pe taică-miu. Măi, Culăiţă, nu te-am mai văzut de nu ştiu cīnd. Ce mai face fiică-ta, ăsta-i fiu-tu, măi? Băi, extraordinar ce-ţi seamănă! Ăla ieşise din vie murdar, īţi dai seama, ca omul de la ţară. Şi ce face băiatul, electronică, ceva? Taică-miu era uşor jenat. Nici electronică, nici nimic. Nu, măi, e la Arte, adică un fel de nu face nimic. La care vine faza cea mai tare. E, lasă, măi Culăiţă, că e bine să mai ştie omul cine-o fost un Degas, un Delacroix.

La revoluţie, pe dou㒺’unu, ne sculăm eu şi taică-miu la cinci şi plecăm la Lipia să tăiem porcu’. Şi dăi acolo-n curte, ger, mişto, tăiem porcu’. Īl īmpărţim tot aşa pe şestache, luăm un sfert şi plecăm la Bucureşti pe după masă. Intrăm īn Bucureşti şi ajungem pe la Piaţa Romană. La Piaţa Romană, dacă mai ţineţi minte, era pleaşca aia unde Ceauşescu voia să facă nu ştiu ce monument. Dăm s-o luăm pe Dacia spre Foişor şi la un moment dat pe Magheru vedem lume multă. Măi, ce-o fi? Eu, īn gīndul meu, mamă, accident! Ce de lume e! Şi la un moment dat īncepe toată lumea aia să urle brusc, se-ntoarce cu faţa către noi… Mă uit la taică-miu, care e mai maroniu aşa, dar care era de un alb imaculat la faţă īn momentu’ ăla. Dacă eu, care aveam treişpe ani, am īnceput să mă gīndesc, mamă, ne prind ăştia cu carne! Taică-miu e un om amărīt, e lăcătuş, dar aveam o Dacie albă. Şi-aveam un număr, 1 B şi patru cifre, eram cum nu se poate mai bine, şi cu un sfert de porc īn portbagaj… Eram terifiaţi amīndoi. Am rămas ca la dentist. Ne-au īnconjurat brusc şi cīnd am auzit jos Ceauşescu, mamăăă! Mai aveam un pic şi ne dădea sīngele pe nas. Zic, ne văd ăştia, ne-ntorc ăştia cu maşina-n cap, ne iau şi carnea pe deasupra. La un moment dat, era unu’ cu un fular roşu cu alb care dădea ordine la toată lumea. Gata, mergem la televiziune. Mulţimea, ştii cum e, l-a ascultat. Şi ăla la un moment dat zice, face-ţi loc! S-a făcut loc şi ne-a făcut loc să trecem.

     

 

inapoi_______inapoi la cuprins______inainte