inapoi________inapoi la cuprins________inainte
Ion CORNEA
Cred
că omenirea a încheiat un ciclu existenţial cu succese şi
eşecuri care au epuizat calităţile şi au amplificat
defectele instrumentelor culturale folosite, provocând infinit mai multe
probleme decât au rezolvat. Acum e necesar un nou val de demersuri
civilizatoare profunde, consistente şi holistice, un val decodat din
universul tainic al cunoaşterii pentru a reda coeziunea, echilibrul
şi speranţa generaţiilor viitoare.
Faptul
că societatea contemporană se află într-o adâncă şi
complexă criză nu-i sperie defel pe cei ce practică înfulecatul
la mesele opulente ale societăţii de consum. Ei fac abstracţie
de faptul că la ospeţele secolului al XX-lea s-a consumat coliva
deceselor spirituale anunţate din secolul anterior şi că
atmosfera este infestată de miros de cimitir. Totul pare să confirme
povestea cu brotacul care a plesnit ţinând morţiş să arate
partenerei că poate fi mai mare decât boul dacă-şi umple bojocii
cu aer. Avertismentele cu “explozia informaţională”, “şocul
viitorului”[1], “anarhia
care va veni”[2] sunt privite
ca simple cuvinte de către o societate posedată de “progres” prin
permutări, aranjamente şi jocuri pe calculator. Computerul,
această maşină de care am căpătat
dependenţă, deşi este mare scamator în simplificarea
deşteptăciunii (în egală măsură a prostiei), este
incapabil de a metaboliza înţelepciunea şi înduhovnicirea, fiind un
produs logic, conceput între pereţii raţiunii, departe de ana-logic
şi graniţele simţirii şi infinit de departe de teo-logic
şi limitele trăirii. În acest context, cine aşteaptă vindecarea
spaimelor lumii cu internetul şi hiperspaţiul virtual este un naiv
prizonier al lucrurilor, pentru simplul motiv că viaţa refuză
să rămână viaţă suspendată între paranteze.
Suntem obsedaţi de comunicare şi informaţii, ne jucăm de-a
comuniunea şi simbolurile şi ignorăm cumenicarea şi
arhetipurile. Cum poate fi altfel, când pe culmea valorilor stă puterea
prin sistemul obiectelor?[3]
Ce este informaţia decât praf de arhetip, surogat de simbol, de spirit,
nimic, iar ca materie primă, culmea oportunismului în numele
universalităţii, participă cu acelaşi entuziasm la
flăcările Gheenei şi la muzica vrăjită a Paradisului.
Dumnezeu ne-a dăruit
perfecţiunea, Raiul, gândirea integrală, arhetipală, cumenicarea
şi noi am ales păcatul gândirii simbolice, simbolul, întregul rupt în
două. Ce mai este fiinţa îndoită? Dar ce mai este fiinţa
înzecită, însutită, înmiită, transformată în pulbere
informaţională după izgonire? Pe cine mai reprezintă
comunicarea dacă am pierdut comuniunea şi cumenicarea? Iată criza,
există izbăvire?
Promiţătoare poate fi
terapia prin transdisciplinaritate[4]
(trecerea în gândire de la logica terţului exclus la cea a terţului
inclus), după principiul: ce nu se rezolvă în plan are soluţie
în spaţiu. Astfel se aşează în ordine formele de gândire:
arhetipală, simbolică, informaţională, cu gramatici
asociate, respectiv teologic, analogic, logic; modele de ordine universuri,
arhitecturi, sisteme şi metode contemplativ-iniţiatică,
hermeneutic-experienţială şi analitic-experimentală. Din
această perspectivă emanciparea fiinţei cu mijloace scientiste,
folosind ca materie primă informaţia, modele de ordine logice şi
metode experimentale analitico-sintetice, nu poate fi decât
contraproductivă. Dovada, toate speculaţiile ştiinţifice
atestă viziuni pesimiste cu privire la rosturile lumii: dezordine
universală (entropie), geniul, bolnav de exces de inteligenţă,
fiind mare profet. Transdisciplinaritatea ne promite drumul de mijloc odiseic,
politropic[5]
la capătul căruia ne aşteaptă înţelepciunea.
Din nefericire, puţinele
încordări în vederea saltului în teologic, folosind mijloace
bisericeşti, au sfârşit într-o alunecare tragică în logic pe
direcţia: epifanie-revelaţie-dogmă,
arhetip-simbol-informaţie, negentropic-politropic-entropic. Iată
obârşia drăcească a războaielor religioase.
Pentru a dobândi cu adevărat
mântuirea şi o perspectivă teologic negentropică a Lumii,
singura în care spiritul egalează viaţa, este necesară
contemplarea iniţiatic arhetipală (fără faliere), a sferei
cunoaşterii, trăirea viziunii originare – IUBIREA. De LEGEA IUBIRII
ne îndeamnă Mântuitorul să facem ascultare şi numai de LEGEA
IUBIRII.
Grecii considerau iubirea de cinci
varietăţi: EPITHUMIA – pofta, EROS – sexul, STORGE – cuplul, FILEO –
prietenia şi AGAPE – iubirea absolută. Calitativ, ele erau tot atâtea
trepte într-o piramidă cu baza în EPITHUMIA şi vârful în AGAPE. Pofta
şi sexul erau considerate drăgosteală, joacă,
distracţie, amuzament. Dragostea era în cuplu, iar prietenia şi
iubirea în AGAPE.
Calitatea în iubire este dată
de profunzimea şi tipul legăturilor, de coerenţa sau consistenţa
lor şi de gradul de reflectare holografică a LEGII LUCIFERICE[6],
a LEGII TALIONULUI[7] şi a sa
însăşi în sine. În Epithumia se oglindeşte Legea Luciferică
şi de aceea domină monologul, în Eros legea Talionului, dialogul,
comunicarea, în Storge şi Fileo balanţa înclină spre Legea
Iubirii şi comuniune, iar în Agape Legea Iubirii[8]
se îmbrăţişează pe sine, cumenicarea. Dacă Epithumia
provoacă dureri de cap, Eros înlănţuieşte şi
pustieşte, Storge şi Fileo eliberează şi Agape
mântuieşte.
Măsura în iubire e dată
de natura şi durata actului sexual. În Epithumia vorbim de masturbare
şi/sau viol cu o durată de minute, în Eros de
îmbrăţişări sexuale cu sau fără orgasm în zeci de
minute. În Storage regula este orgasmul şi/sau orgasmul repetat, noaptea
de dragoste însoţită de istovire fizică, emoţională
etc. Fileo schimbă sensul: apare EXTAZUL, zi şi noapte orgasm
continuu, săptămâni în şir cu hrană puţină sau
deloc. În Agape extazul devine SUBLIM, împreunare cu divinul şi
transfigurarea fiinţei în cele mai mici amănunte. O asemenea
fiinţă este atât de copleşită de ceea ce trăieşte
încât nu mai are nevoie nici măcar de hrană sau apă. Cel mai
celebru caz este al unei ţărănci bavareze, Thereze Neumann[9]
care în 1922, la vârsta de 50 de ani a încetat să mai mănânce,
după patru ani să mai bea şi a mai trăit 40 de ani dormind
două ore pe noapte şi muncind zi de zi la câmp pentru familie.
Cu toate că toţi putem
întâlni IUBIREA, ignoranţa, ispitele, viciile şi poluarea ne
îndepărtează de la împlinirea acestui ideal. E ca şi cum am ales
între escaladarea muntelui pentru a ne elibera şi mântui în Legea Iubirii
(Sf. Augustin: “Iubeşte şi fă ce vrei”), calea infinit mai
uşoară a rostogolirii în Legea Junglei şi Dumnezeu îi
pedepseşte pe toţi leneşii care poftesc extazul pe calea drogurilor,
alcoolului şi prostituţiei.
Pentru a ajunge la IUBIRE trebuie
să ne cultivăm viziunea pe baza unui PROIECT SENTIMENTAL, corelat
deopotrivă cu un Proiect Spiritual[10]
şi unul Existenţial. Acest lucru presupune credinţă,
scară de valori, cultură, partener pe măsură, guru,
trudă, cunoştinţe diverse, farmec, mister, feromoni, flirt,
comunicare, comuniune, cumenicare şi modele de ordine[11]
care vor metaboliza şi vor da consistenţă ansamblului. Deşi
proiectul este dificil de întocmit, el este şi mai greu de aplicat. Prima
parte, experimentală, poate fi rezolvată prin comunicare, cu
profesori. Dar atenţie, natura logică, rece, a comunicării a
făcut ca raţiunea să piardă întotdeauna confruntarea cu
emoţionalul, iar sentimentele au fost mereu dominate de viziune, aşa
că nu vă opriţi aici. A doua fază, experienţială,
se dobândeşte urmând un iniţiat, iar ultima, un Sfânt Părinte
şi cu ajutorul lui Dumnezeu.
În concluzie, avem nevoie de
IUBIRE şi numai de IUBIRE, singura care dă viaţă şi
construieşte. La ea se ajunge după strădania fiecăruia prin
cunoaştere, gândire arhetipală, cumenicare, post şi
rugăciune. Cine crede că o poate face în copilărie,
adolescenţă sau maturitate, după ureche, amestecată cu
bani, faimă, băutură, se înşală. Lumea este plină
de epave sentimentale pentru care şi orgasmul este greu de atins.
inapoi________inapoi la cuprins________inainte
[1] Tofller Alvin, Şocul viitorului, Ed.
Politică, Bucureşti, 1973.
[2] Robert D. Kaplan, Anarhia care va veni, Ed. Antet XX Pres,
Buc., 2001.
[3] Baudrillard Jean, Sistemul obiectelor, Ed. Echinox, Cluj,
1996
[4] Nicolescu Basarab, Transdisciplinaritatea, Ed. Polirom,
Iaşi, 1999
[5] Liiceanu Gabriel, Încercare în politropia omului şi a
culturii, Ed. C.R. Buc, 1981
[6] Legea Luciferică (a junglei): la bine
cu rău, la rău cu mai rău.
[7] Legea Talionului:
la bine cu bine, la rău cu rău (dinte pentru dinte…)
[8] Legea Iubirii: la bine cu mai bine, la rău cu bine
[9] Pătruţ Adrian, De la
normal la paranormal, Ed. Dacia, Cluj, 1991.
[10] Cornea Ion, Proiectul spiritual, Ianus, nr.1/2000
[11] Cornea Ion, Ordinea spirituală a fiinţei între
sacru şi profan, Ianus nr.2/2000