inapoi________inapoi la cuprins________inainte

Despre tabăra de creaţie

Elena Popescu-Pillat

Tabăra de creaţie din cadrul simpozionului “Tradiţie şi Postmodernitate” nu poate fi făcută cunoscută în paginile acestei publicaţii în aceeaşi manieră ca surata ei teoretică, respectiv cursurile de vară; şi acest lucru se datorează unei cantităţi insuficiente de informaţie concretă.

Am putea, pentru început, să facem cunoscută tema taberei – “Simbolurile, vehicule ale comunicării vizuale” şi obiectivul foarte bine definit al organizatorilor – stabilirea unui dialog între formele culturale tradiţionale şi cele moderne şi valorificarea, în contextul culturii postmoderne, a moştenirii formale tradiţionale. Apoi, am putea enumera artiştii participanţi, observând că ei provin din varii zone ale artei, deşi tabăra se va încheia cu o expoziţie de grafică:

Ion Atanasiu Delamare (grafician), Angela Bocu (pictor), Mircea Enache (sculptor), Mirela Hagiu (grafician), Victoria Pastuh (artist decorator), Emilia Persu (pictor), Marian Petre (sculptor) Octavian Popescu-Pilat, (pictor), Olga Popescu (pictor) şi Constantin Aurelian Popovici (grafician).

Cantitatea insuficienta de informaţie concretă se datorează, firesc, tocmai tipului de manifestare despre care încercăm să vorbim. În acest caz dialogul s-a desfăşurat într-un cadru restrâns: un prim şi permanent dialog a fost cel vizual şi a avut loc între artişti şi materialul pus la dispoziţia lor de către organizatori (informaţii tipărite, o excursie şi o expoziţie de documentare), de către spaţiul muzeului (varietatea de forme şi simboluri decorative ale construcţiilor vechi din lemn) şi de către natura însăşi…

Dialogul verbal, cu caracter zilnic şi uneori cu funcţie explicativă, în special între artişti şi criticul Corneliu Antim, a punctat eficient diferitele etape ale înţelegerii şi transpunerii pe hârtie (cu minimum de mijloace – creion, tuş, culori de apă) a simbolurilor străvechi, în maniera proprie fiecărui artist.

Practic, expoziţia finală – considerată o reală reuşită, un răspuns pozitiv la provocarea lansată de organizatori – constituie rezultanta acţiunii acestui dialog (mai cu seamă vizual) asupra configuraţiei interioare a fiecărui artist. Unitatea şi coerenţa expoziţiei dovedesc disponibilitatea spirituală a participanţilor, datorită căreia creaţiile lor au reflectat unitatea şi coerenţa materialului documentar prezent la fiecare pas în muzeu.

În cele ce urmează propunem o scurtă radiografie a unei zile de tabără la muzeul satului vâlcean.

Ora 9 dimineaţa, încă răcoare, încă stropi de rouă în iarbă; profesori, cursanţi, artişti încep să intre pe poarta muzeului; putem bea o cafea tare sau o ciocolată delicioasă de la „tonomatele” ce flanchează intrarea în şcoală.

Hanul şi-a deschis uşa groasă din lemn şi ne aşteaptă cu micul dejun. În curând se va auzi “clinchetul” uriaşului clopot din ceramică ce vesteşte începutul primelor ore de curs. Până atunci, pe băncuţele de sub nuc se mai poate bea o cafea, se poate trage în piept un aer nesperat de curat.

Artiştii se îndreaptă spre căsuţele lor: singuri sau într-un grup de doi-trei, artiştii şi-au ales câte o căsuţă cu prispă; acolo se lucrează, acolo este atelierul deschis, acolo unde ochiul şi spiritul pot fi în alertă sau pot cădea în contemplare. Se lucrează.

Spre prânz, caniculă. Un soare nefiresc de mare, fierbinte şi persistent. Iarba uşor pârjolită şi câţiva călugări care cosesc în tăcere de dimineaţă până seara. Curând va mirosi a fân. În clădirea şcolii se desfăşoară cursurile; în cele doua pauze dintre prelegeri câţiva cursanţi s-au plimbat pe aleile muzeului şi au cules mere căzute din pomii mult prea încărcaţi. Pe prispa şcolii şi sub nuc apar mici grupuri de discuţii.

În stupi albinele roiesc fără zgomot, de o parte şi de alta a aleilor, porţi înalte din lemn vechi, afumat, pe care sunt sculptate simboluri tradiţionale: roata, cocoşul, spirala, crucea…pământul răcoros sau podeaua fierbinte de pe prispă... Peste tot sunt semne, este imposibil să nu le vezi, să nu te vadă, să nu te transforme în mesager, măcar atât cât eşti în preajma lor.

După masa de prânz de la han, unde hangiţele roiesc în jurul nostru iar doamna Vali se încredinţează că totul merge ca pe roate, o scurtă siestă la umbră sau o plimbare înainte de începerea cursurilor, sau chiar o bere înainte de a merge la lucru, sunt bine venite;

Deşi este foarte cald, se lucrează din nou. Pe prispă este umbră şi chiar răcoare. Criticul Corneliu Antim îşi face rondul obişnuit pe la fiecare căsuţă; gesticulează, încuviinţează, zâmbeşte, este ironic. Apoi se întoarce la lucrarea sa. Ceva sau cineva a deformat o banală bucată de sârmă. Pare un peşte, chiar este un peşte care trebuie colorat şi, de ce nu…. expus.

Pe măsură ce canicula se topeşte aerul îşi recapătă vigoarea şi prospeţimea; se apropie cina, finalul cursurilor, dar şi plecarea. Mâine trebuie panotată expoziţia. Până atunci, însă, ne întâlnim la foişor sau, mai bine, la piscina domnului Popescu, patronul pensiunii Supca, poate facem şi-o baie…

inapoi________inapoi la cuprins________inainte

previous________back to contents ________next

About the Art Camp

Elena Popescu-Pilat

art critic

The creation camp within “Tradition and Post-modernism” Symposium cannot be presented in the same manner as its theoretical fellow section, the summer school, due to insufficient amount of actual information. We may start, for the beginning, to present the theme of the summer camp – Symbols, vehicles of visual communication and the soundly defined objective of the organisers – setting up a dialog between the traditional and modern cultural forms and using the traditional formal heritage within the post-modern culture. Then, we may enumerate the artists, noting that they come from various areas of art, although the camp shall be concluded with a graphics exhibition:

Ion Atanasiu Delamare (drawer), Angela Bocu (painter), Mircea Enache (sculptor), Mirela Hagiu (drawer), Victoria Pastuh (artist decorator), Emilia Persu (painter), Marian Petre (sculptor) Octavian Popescu-Pilat, (painter), Olga Popescu (painter) and Constantin Aurelian Popovici (drawer).

The lack of actual information is, naturally, due to the very kind of manifestation about which we are trying to speak. In this case the dialog took place in a quite restricted framework: a first and permanent dialog was a visual one and unfolded between the artists and the material made available by organisers (printed information, documentation trip and exhibition), by the museum (the great variety of decorative forms and symbols of old wooden constructions) and by nature itself…

The verbal dialog, on a daily basis and, sometimes, with explanatory function, mainly between artists and the art critic Corneliu Antim, has efficiently marked the various stages of understanding and transposing on paper (with minimum of means – pencil, ink, water colours) of ancient symbols in each artist’s own manner. Practically, the final exhibition – considered a real success – is the result of the impact of this dialog (mainly visual) on each artist’s inner configuration. The unity and coherence of the exhibition prove the spiritual availability of the participants, due to which their creation reflected the unity and coherence of the visual material available in the museum.

We propose hereafter a short radiography of a day in the summer camp at Bujoreni Village Museum

Nine o’clock in the morning, still cool outside, still drops of drew in the grass; teachers, students, artists are entering the museum; we may drink a strong coffee or a delicious hot chocolate at the stands that flank the school door.

The inn has opened its thick wooden door and is waiting for us to have breakfast. Soon the huge bell will “ring”, announcing the beginning of the first lectures. Till then, on the benches under the nut tree, one can drink another coffee or deeply breathe the strong air. The artists are heading towards their little houses: each artist or group of two or three artists has chosen a porched house; out there some working is going on, there are the open studios, where the eye and the spirit are either alerted or fallen into contemplation.

Towards midday, heat reigns. A huge, persistent and hot sun. The grass is slightly burnt and several monks are mowing in a perfect silence. Soon, a scent of hay will fill the air. In the old school lectures are going on; during the two breaks several students were strolling on the paths of the museum and were picking up apples fallen from the too burdened apple trees. On the school porch and under the nut tree small discussion groups may be seen. In the beehives the bees are swarming silently, on both sides of the alleys, tall gates made of old, smoked wood carry traditional symbols: the wheel, the rooster, the spiral, the cross… signs are everywhere, it is impossible to miss them, to fail seeing them or they seeing you; you become a messenger at least as long as you are among them.

After lunch, at the inn where landladies are swarming around us and Mrs. Vali ensures that everything goes well, a short siesta in the shade or a walk before classes, or even a beer before going to work are most welcome. Although it is very hot, the artists are back to work. Corneliu Antim, the art critic, takes his usual walk by each house; he gestures, nods, smiles, he is ironic. Then he returns to his work. Something or somebody has deformed an ordinary piece of wire. It looks like a fish… it is a fish which must be painted and, why not, exhibited.

As the heat melts down, the air regains its freshness; dinner is close, but so are the end of lectures and time to say good bye. Tomorrow the exhibition must be set up. Till then though, we can meet at Supca tower or, better, at the pool of Mr. Popescu, Supca’s owner, maybe we take a bath…

previous________back to contents ________next