inapoi________inapoi la cuprins________inainte

 

 

 

Succintă privire asupra stării actuale a patrimoniului cultural vâlcean

(cu referire specială la monumentele istorice*)

 

 

Ligia Elena RIZEA

 

 

 

 

 

Diverse sub aspect istorico-funcţional, bunurile culturale imobile din judeţul Vâlcea, cu valoare patrimonială pentru cultura naţională şi locală, comportă, din perspectiva protejări, conservării, restaurării şi punerii în ­valoare, o paletă complexă de strategii, direcţii de acţiune, proiecte, ­programe.

Monumentele istorice şi de arhitectură nu trebuie să fie privite ca «piese de muzeu». Fiecare monument istoric trebuie să fie tratat în mod diferenţiat. În acest sens intervine obligativitatea, stipulată de legislaţia în vigoare, ca orice intervenţie efectuată asupra monumentelor istorice, sau în zonele de protecţie, să fie făcută numai pe baza documentaţiilor elaborate de specialişti cu experienţă în domeniu (arhitecţi, ingineri constructori, restauratori) şi numai cu avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice (C.N.M.I.), sau, după caz, al comisiilor regionale ale C.N.M.I. Aceste organisme de specialitate constituie forul decizional, exercitând controlul asupra modului în care sunt protejate, gestionate şi puse în valoare monumentele istorice.

 

Administraţiei publice locale îi revine rolul principal în aplicarea şi controlul respectării legalităţii în domeniul protejării şi punerii în valoare a monumentelor istorice.

Cunoaşterea şi evaluarea exactă a stării de conservare a monumentelor istorice, precum şi stoparea degradării  monumentelor istorice din judeţul Vâlcea presupune costuri majore,  necesită timp şi o riguroasă stabilire a priorităţilor. Aprecierea justă a valorilor istorice, arhitecturale şi artistice pe care le-a moştenit judeţul Vâlcea a condus la includerea în planul naţional de conservare şi restaurare, finanţat de Ministerul Culturii şi Cultelor, a unui număr de 13 obiective. Resursele alocate de la bugetul de stat nu vor putea însă acoperi, decât într-o mică măsură, costurile intervenţiilor de urgenţă pe care le reclamă starea actuală a monumentelor din judeţul Vâlcea.

Dispunând de un fond construit, care depăşeşte în mod frecvent două secole, patrimoniul cultural naţional şi local se confruntă concomitent cu: urgenţe de conservare şi restaurare a unor elemente artistice de valoare excepţională, integrate fondului construit (frescă, iconostase, elemente sculptate în piatră şi lemn etc.); urgenţe de conservare şi restaurare a unui număr însemnat de bunuri aparţinând patrimoniului cultural mobil (carte veche, icoane, obiecte de cult, mobilier ş. a.).

 

O diagnoză a stării de fapt, în cazul monumentelor istorice din judeţul Vâlcea, aduce în discuţie corelarea componentelor: economico-financiară, profesională, administrativ-legislativă şi educaţională (stimularea unui comportament «pro-patrimoniu»), pe fundalul existenţei sau nonexistenţei unei strategii de dezvoltare locală durabilă.

 

Componenta economico-financiară este determinantă. Lipsa resurselor financiare pe plan local şi şansele reduse de a fi atrase surse din sponsorizare, constituie problema principală. Distingem două tipuri de dificultăţi: directe - lipsa fondurilor pentru lucrări urgente de consolidare, restaurare şi pentru asigurarea sistemelor eficiente de securitate; şi indirecte – derivând din starea generală precară a infrastructurii, îndeosebi în mediul rural. Dificultăţile, în cel de-al doilea caz, constau, în principal, în accesele dificile în cazuri de forţă majoră şi lipsa surselor de apă curentă (ambele fiind condiţii absolut necesare în prevenirea incendiilor).

Măsurile de protejare, de asigurare a securităţii şi de punere în valoare a patrimoniului cultural vâlcean, presupun resurse financiare apreciabile. Numărul mare de obiective şi starea lor de conservare actuală implică eforturi materiale ce nu pot fi asigurate pe măsura necesităţilor. Stabilirea corectă a priorităţilor, existenţa unei strategii care să concerteze toate resursele alocate în acest scop, ca şi pe cele ce pot fi disponibilizate în beneficiul monumentelor istorice, este imperios necesară.

 

Componenta profesională. Identificăm aici, pe de o parte, lipsa în judeţul Vâlcea a specialiştilor atestaţi de Ministerul Culturii şi Cultelor: arhitecţi, ingineri constructori, istorici de artă, arheologi etc., iar pe de altă parte, inexistenţa unei scheme minim necesare pentru exercitarea atribuţiilor Direcţiei Judeţeane pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Vâlcea.

Trebuie să subliniem faptul că nu se poate vorbi de o protecţie adevărată a monumentelor istorice fără asigurarea secvenţei de cercetare, expertiză şi proiectare, la parametrii şi standardele impuse de statutul special al imobilelor de patrimoniu. Specialiştii autorizaţi să abordeze domeniul sunt puţini, condiţiile de acreditare a acestora de către Ministerul Culturii şi Cultelor sunt descurajante şi uneori confuze. Astfel, oferta, pe o piaţă care încă se află în faza reglementărilor normative, este aproape inexistentă raportat la necesităţile reale, dictate, fie şi numai, de intervenţiile de urgenţă. Prima consecinţă a acestui decalaj este cea costurilor care devin prohibitive. A doua consecinţă, şi cea mai gravă, este abandonarea monumentelor aflate în dificultate de către proprietarii acestora, sau reversul medaliei, intervenţiile neautorizate. Posibilităţile de a impune legea prin control şi sancţiune rezolvă problema doar formal, practic fiind imposibil să se intervină eficient în acest sens.  

 Componenta administrativ-legislativă. Primăriile şi consiliile locale nu cunosc încă, sau ignoră prevederile Legii 422/2001, care, în titlul IV, cap. II, art. 46-48, le impune o serie de atribuţii şi responsabilităţi. În cazul judeţului Vâlcea, se poate vorbi practic doar de câteva primării care colaborează cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Vâlcea.

Componenta educaţională. O altă sursă a dificultăţilor întâmpinate în protejarea patrimoniului cultural imobil o constituie insuficienta maturizare a unui comportament «pro-patrimoniu», fapt  resimţit  atât  la  nivelul  comunităţii,  cât  şi  la  nivel  individual.  Dacă  primăriile nu includ în priorităţile lor grija faţă de monumentele istorice, proprietarii sunt adeseori incomodaţi  de  regimul  de  protecţie  impus  în  cazul acestora.  Ceea  ce  este  greu  de  înţeles pentru proprietarii şi deţinătorii de  monumente  istorice,  este  faptul  că  dreptul  de  proprietate  asupra unui bun imobil, clasat pe Lista monumentelor istorice – are ca notă distinctă restrângerea dreptului de dispoziţie. Proprietarul sau deţinătorul unui monument istoric este obligat să respecte regimul juridic reglementat prin legislaţia patrimoniului, el nu poate modifica după bunul plac structura, elementele constructive şi funcţionalitatea proprietăţii sale, şi mai ales, nu o poate desfiinţa (demola) decât în condiţiile legii.

Aducând în discuţie parohiile, acestea ajung frecvent în situaţia de a executa lucrări de urgenţă cu fonduri provenite din contribuţia enoriaşilor, fonduri insuficiente prin raportare la costurile de conservare-restaurare. Ca urmare, se evită partea de proiectare autorizată şi avizarea documentaţiilor de către C.N.M.I, pe fondul practicii instalate după anul 1990 datorită lipsei de asprime a legii. Se produc astfel intervenţii asupra monumentelor istorice, multe cu caracter ireversibil. Un exemplu alarmant este faptul că se agresează în mod frecvent fresca bisericilor rurale (este «repictată») datorită unei «mode», la încetăţenirea căreia îşi aduc contribuţia în mod egal preoţii şi  enoriaşii (care îşi doresc, în biserici, sfinţi strălucitori pe pereţi).

În cazul construcţiilor civile cu folosinţa de locuinţă, proprietarii se confruntă cu gradul ridicat de uzură al imobilelor şi investiţiile costisitoare pentru repararea lor, astfel încât,  interesul proprietarilor înclină mai degrabă pentru demolarea unei case vechi. O altă faţetă a problemei decurge din implicarea frecventă a unor astfel de imobile în dispute succesorale şi revendicări, ajungându-se în situaţia în care un imobil este al tuturor şi al nimănui timp îndelungat, ceea ce, pentru o clădire de un secol, este extrem de păgubos.        

Insuficienta conştientizare a valorilor pe care înaintaşii ni le-au lăsat moştenire, valori care ne conferă identitate, poate duce la pierderi irecuperabile în plan material şi spiritual.

 

Monumentele istorice înscriu judeţul Vâlcea pe un loc de frunte în ierarhia valorilor materiale, artistice şi spirituale, integrându-se pe o poziţie importantă, atât în patrimoniul cultural naţional, cât şi în cel internaţional. Conservarea şi restaurarea monumentelor istorice constituie prima prioritate, obligatorie, în punerea în valoare a moştenirii culturale vâlcene. Acest plan de acţiune este, în cazul monumentelor istorice, o responsabilitate continuă.

 Este esenţial însă ca celelalte pârghii, prin care patrimoniul cultural vâlcean poate să fie integrat în circuitul de valori naţionale şi internaţionale, să nu fie neglijate. Cunoaşterea şi propulsarea acestui patrimoniu, direct proporţional cu valoarea lui, trebuie să se constituie în pivot central al strategiei de dezvoltare durabilă, atât la nivel judeţean, cât şi la nivelul comunităţilor locale. Accentul pus pe dezvoltarea componentei culturale a ofertei turistice vâlcene, dublat de o activitate promoţională în concordanţă cu standardele impuse pe piaţa culturală şi turistică mondială, nu poate fi decât benefic. Costurile sunt suportabile şi se convertesc sensibil în eficienţă socio-economică şi culturală. Turismul cultural şi turismul religios sunt un potenţial real care trebuie să completeze, la parametrii calitativi corespunzători, oferta turistică vâlceană. Investiţia în conservarea, restaurarea, protejarea şi punerea în valoare a moştenirii culturale, dacă este înţeleasă la timp şi corect, devine o investiţie eficientă şi implicit un factor de dezvoltare economică, socială şi spirituală durabilă. Această opţiune strategică se poate transforma în timp, din factor de ameliorare  în sursă de finanţare.

 

Jaloanele schiţate mai sus, în încercarea de a sublinia punctele critice cu care se confruntă judeţul Vâlcea în domeniul conservării şi restaurării monumentelor istorice , au valabilitate şi dincolo de graniţele acestuia. Soluţiile viabile, consistente, trebuie să fie găsite şi adoptate la nivel naţional. Dacă bugetul naţional nu va putea asigura resurse financiare pe măsura necesităţilor pe care le presupune conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice, şi nici nu este aceasta calea recomandabilă, problema asistenţei de specialitate, a profesionalizării modului în care sunt abordate şi tratate monumentele istorice este la îndemâna deciziei politice în domeniul culturii şi educaţiei. Modele verificate pot fi găsite în practica internaţională. Una dintre acestea ar fi integrarea potenţialului de care dispune învăţământul universitar sub aspect ştiinţific cu politica de finanţare din resurse bugetare a cercetării şi proiectării pentru monumente istorice. Academiile de arhitectură şi de artă plastică, precum şi facultăţile de construcţii, ca să le nominalizăm doar pe cele cu impact direct asupra cercetării, proiectării şi execuţiei în domeniul conservării-restaurării, pot fi integrate la vârf într-un institut universitar naţional de cercetare şi proiectare pentru monumentele istorice, în care studenţii să lucreze alături de profesorii lor şi care să asigure, cu maximă exigenţă şi competenţă, specializarea în domeniu. Un buget  anual, corelat cu un program de priorităţi bine stabilit la nivelul Ministerului Culturii şi Cultelor ar realiza un dublu efect: rezolvarea priorităţilor care implică valorile patrimoniale majore şi crearea fluentă de specialişti tineri, giraţi printr-o formulă consacrată de instrucţie (licenţe, masterate, doctorate etc.). Aparent s-ar crea un nou organism asupra căruia pluteşte sintagma, în esenţă valabilă, a «integrării învăţământului cu cercetarea şi practica». În fapt, s-ar realiza în timp rezonabil o ofertă reală de specialişti autorizaţi să abordeze patrimoniul cultural imobil.

Pornind de la realitatea imediată, nevoia de proiectare autorizată în domeniul imobilelor de patrimoniu ar putea fi considerată o prioritate strategică şi în consecinţă resursele bugetare alocate pentru protejarea, conservarea şi restaurarea monumentelor istorice ar putea fi dirijate cu precădere în acest scop. Structurile şi organismele existente în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional pot realiza acest lucru doar printr-o orientare a activităţii lor în acest sens.

Deşi starea actuală a monumentelor istorice, dependentă fiind de starea economică generală, nu poate fi ameliorată decât odată cu creşterea economică durabilă, deoarece, e de la sine înţeles, că la nivelul economiei naţionale trebuie să existe resurse suficiente pentru a fi disponibilizate pentru domenii mai puţin incendiare şi imediate, valoarea materială şi spirituală moştenită, contribuţia acesteia la identitatea naţională şi culturală şi totodată calitatea incontestabilă de «monedă forte» a patrimoniului cultural naţional, impune obligatoriu  clarviziune  şi responsabilitate.

 

inapoi________inapoi la cuprins________inainte

 


* Încercând o caracterizare globală a patrimoniului cultural naţional imobil, situat pe teritoriul judeţului Vâlcea, cu referire la monumentele istorice propriu zise, se poate opera o clasificare în trei mari grupe: monumente şi situri arheologice, monumente aparţinând cultelor religioase şi bunuri imobiliare civile.

a) În Lista monumentelor istorice 1991-1992, sunt înscrise 96 de monumente şi situri arheologice, acoperind paleoliticul inferior, neoliticul, epoca bronzului, a fierului, cultura dacică şi romană. Reprezentative sunt rezervaţiile de la Ocniţa (Buridava Dacică), Stolniceni (Buridava Romană), castrele romane de pe Limes Alutanus (“Pons Aluti”-Ioneşti, “Castra Traiani”-Sâmbotin-Dăieşti, “Arutela”-Păuşa-Călimăneşti, Castrul de la Rădăcineşti-Berislăveşti, Castrul de la Titeşti, “Praetorium I şi II -Racoviţa)

b) Biserica Ortodoxă Română deţine în judeţului Vâlcea cca. 80% dintre bunurile aparţinând patrimoniului cultural, înscrise în lista monumentelor istorice,  datate între sec. XIV-XIX. Între acestea amintim:

- Marile ansambluri monastice: Mănăstirea Hurezi, înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial Cultural în 1993; Mănăstirea Cozia, Mănăstirea Bistriţa, Mănăstirea Arnota,  Mănăstirea Dintr-un Lemn, Mănăstirea Govora, Mănăstirea Turnu, Mânăstirea Surpatele, Mânăstirea Frăsinei;

- Alte mănăstiri şi schituri care au rămas în cult de-a lungul timpului:  Schitul Ostrov, Mânăstirea Cornetu, Mânăstirea Dobruşa, Mânăstirea Stănişoara şi schiturile Brădetu, Iezer, Pahomie, Pătrunsa;

- Fostele ansambluri mânăstireşti şi schituri, actualmente biserici de mir, sau având alte folosinţe: Berislăveşti, Fedeleşoiu, Lunca Stăneşti, Mamu, Fostul Schit Troianu, Fostul Schit Cetăţuia,  Comanca, Păpuşa, Păr, “44 de izvoare” ş. a.;

- Bisericile rurale de zid, ctitorii boiereşti, ale ierarhilor bisericii ortodoxe (egumeni, mitropoliţi) sau ale comunităţilor locale;

- Bisericile de lemn  (în total 92) – ctitorii episcopale sau egumeneşti, dar în principal ale comunităţilor locale.

c) Construcţiile civile (peste 70) pot fi grupate în:

 - Cule, conace şi case boiereşti;

- Construcţii reprezentând arhitectura tradiţională a lemnului din ţinuturile vâlcene, în mare măsură valorificate ştiinţific şi expoziţional în Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni;

- Construcţii administrative şi cu destinaţie economică (Primăria Râmnicului, sediile Tribunalului Judeţean Vâlcea, Hotelul Central-Călimăneşti, Hotelul Palace-Govora ş.a.)

 - Case (locuinţe) datând de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, semnificative pentru arealul vâlcean.

- Gări (Lotru, Cornetu, Călimăneşti) şi monumente tehnice (Podul de cale ferată de la Proieni - Brezoi, Tunelul Cornetu).