inapoi________inapoi la cuprins________ inainte

 

 

 

Savitry NAÍR[1]

 

 

 

Mudra, mâna vrăjită

Câteva aspecte ale simbolicii gestului în dansul indian

 

 

 

Traducere din limba franceză de Cornelia OLTEANU

 

Shiva dansând, sculptură din templul din Muchalingam, Ganga de răsărit, India, sec. IX.

 

 

 

Gesturile mâinilor joacă un rol fundamental în cultura Indiei. Odinioară, persoana care îşi folosea mâinile în timpul unei conversaţii îşi atrăgea o mare consideraţie. Se spune că un rege întâlni într-o zi o tânără fată şi se îndrăgosti de ea. Pentru a şti dacă ea este promisă cuiva, el o întrebă, ridicând pumnul închis, cu degetul mare în sus (gest tradiţional care desemnează “bărbatul”). Ea îi răspunse tot printr-un gest, deschizând palma, ceea ce însemna că în viaţa ei nu era alt bărbat. Astfel regele află că o putea lua de nevastă.

Cuvântul sanscrit mudra, care desemnează gestica mâinilor, acoperă un câmp semantic mult mai larg. El desemnează totodată inelul sigilar şi pecetea şi, prin extensie, tot ceea ce conţine noţiunea de întipărire: matriţă, sigiliu, tipar etc. Aceste mudras sunt percepute ca nişte “peceţi” menite să pecetluiască la un loc cele trei părţi constitutive ale omului: spiritualul, intelectualul şi cuvântul. Mudra simbolizează relaţia ce există între viaţa interioară şi cea exterioară a omului şi, la fel, stabileşte paralele între lumea umană şi cea divină. În cosmogonia indiană lumea pământească este o replică a perechii sale divine, iar corpul uman este forma vizibilă a divinului.

Umanul şi divinul se află astfel în relaţie constantă. Această cores­pondenţă între cele două universuri este o noţiune fundamentală a gândirii indiene. Principiul Invizibil al divinului nu poate fi surprins decât prin intermediul simbolurilor şi alegoriilor. Interacţiunile universurilor fizic şi metafizic stau la baza filozofiei hinduse: orice viaţa este una şi indivizibilă şi fiecare element este încărcat de sens. Această coeziune este deosebit puternică în religie, artă şi viaţa socială. Diversele moduri de viaţă, sisteme filosofice, forme de expresie artistică şi chipuri de a adora nenumăratele avataruri ale lui Dumnezeu, tind toate către acelaşi scop: cunoaşterea evolutivă şi globală a Divinului. O asemenea cunoaştere nu se atinge decât prin experienţă individuală şi fiecare trebuie să ajungă la ea prin propriile mijloace.

Dumnezeu este adorat în formele a nenumărate divini­tăţi. Cultul care le este asociat variază după caracteristicile fiecăreia din ele. Conform Bhagavad Gitei: “Omul devine ceea ce venerează” şi “Eu iau forma, oricare ar fi ea, sub ca­re credinciosul doreşte să Mă adore”. Când cultul se prezintă ca un ritual sau ca o rugăciune – psalmodierea unui text sau a unei formule secrete – mudras slujesc la “imprimarea” puterii cuvintelor şi a gesturilor în reprezentarea (murti) divinităţii.

 

*

 

Sunetele şi gesturile sunt strâns legate. Când însoţesc unele mantras (formule verbale sacre) sau nadas (note muzicale) repetate conform unei codificări predefinite, nişte mudras adecvate pot face să vibreze în armonie corpul şi spiritul, fiind atunci investite cu proprietăţi magice care îşi găsesc o aplicaţie esoterică; ele devin un limbaj gestual secret, cunoscut numai de iniţiaţi. Preoţii budişti au răspândit acest tip de mudras până în Nepal, Tibet, China, Japonia, Indonezia, Cambodgia şi în alte locuri. În toată Asia budistă, mudras au influenţat artele iconografice, în special sculptura, punând bazele unei tradiţii rămasă vie până astăzi.

Pentru ca un ritual să fie eficace, mudras trebuie executate corect şi precis. Trecut în arte, acest principiu de fidelitate în imitaţie a devenit un element esenţial al dansului, sculpturii şi iconografiei. Sculptura se inspiră din poziţiile dansului iar dansul, la rândul său, împrumută liber gesturi şi atitudini din artele iconografice. Şi astăzi, felul în care zeii sunt reprezentaţi în dans este o reflectare a imaginii lor, aşa cum se vede ea pe zidurile templelor.

Este mai ales cazul lui Çiva[2]  Nataraja (Regele Dansului) reprezentat în general cu patru braţe. Una din mâini ţine o mică tamburină (simbol al creaţiei), o alta foc (simbol al distrugerii), o a treia are palma îndreptată în sus (semn al liniştii), iar a patra este deschisă şi întoarsă în jos (semn al protecţiei). În coregrafia contemporană Çiva este reprezentat şi cu alte atribute, între care un cerb, un trident, un craniu, un al treilea ochi, o semilună ori zeiţa Ganga, care simbolizează fluviul cu acelaşi nume. El este înfăţişat de asemenea cu o podoabă din şerpi, cu frasinul sacru deasupra frunţii, călcând în picioare demonul Apasmarapurusha, sau călare pe un taur. Orice mudra care evocă oricare din aceste atribute poate fi luată, după contextul ei, ca o referire la Nataraja.

În gândirea hindusă, Dumnezeu a creat dansul, dar acesta a fost codificat şi transmis oamenilor prin înţeleptul pe nume Bharata, autorul unui Nâtya Shastra (lit: tratat normativ de dans), între anii 3 aChr.- 5 pChr. Acest text a rămas până în zilele noastre principala lucrare de referinţă pentru toate artele dramatice. El conţine un evantai larg de mişcări care pot fi executate cu toate părţile corpului. Texte ulterioare au îmbogăţit această listă şi au creat astfel un vast repertoriu de mudras, care rămâne la baza tuturor dansurilor practicate astăzi.

Alături de nenumăratele forme semiclasice şi populare există şapte varietăţi clasice ale dansului care s-au dezvoltat în regiuni diferite şi care oglindesc particularităţile locului. Acestea sunt: Bharata Natyam, originar din Tamil Nadu, Kathakali şi Mohini Attam din Kerela, Kuchipudi din Andhra Pradesh, Odissi din Orissa, Kathak din nordul Indiei şi Manipuri din Manipur. Fiecare din aceste dansuri cuprinde două elemente, unul pur ritmic şi altul narativ sau expresiv. În dansul ritmic mudras nu au decât o funcţie estetică şi vin să completeze mişcările dansatoarei. Piciorul bate tempo-ul şi fiecărui pas îi corespunde un gest. Acompaniamentul muzical rămâne instrumental şi ritmic.

Dansurile narative sunt însoţite de texte mistice sau de poeme cântate. Mudras au aici rolul de a ilustra cuvintele. Mâinile agile ale dansatoarei pot evoca zborul unei păsări, un râu ce coboară coasta muntelui, lupta zeilor cu demonii, schimbarea anotimpurilor, unirea sau despărţirea iubiţilor. Pentru interpretă aceste dansuri sunt ocazia de a-şi scoate în evidenţă calităţile de actriţă sau mim, dând viaţă prin gesturi şi expresii vii diferitelor personaje ale istoriei care vin deseori din marile poeme epice, Râmâyana şi Mahâbhârata, sau din imnuri, mituri ori legende.

Deşi graţia expresiei, frumuseţea mişcării şi forţa dinamică sunt evidente în dansul indian, nu ele constituie esen­ţialul. Chintesenţa acestei arte rezidă în reconceperea vizuală şi expresivă a sensului religios al vieţii.

 

 

*

 

Dansul narativ nu se poate înţelege dacă nu eşti în prealabil iniţiat de un maestru recunoscut, deţinător al tradiţiei orale. Lui îi revine să aleagă un discipol care, la rândul său, va perpetua această tradiţie. Maestrul devine o a doua familie a elevului, de la care se aşteaptă în schimb o fidelitate absolută faţă de tradiţie şi o supunere totală faţă de tutore. Transmiterea tradiţiilor legate de dans se sprijină în întregime pe relaţia maestru – elev.

 

        

 

             

Câteva gesturi simbolice ale mâinilor: cap de leu, cap de cerb, cârlig, împreunare, aripi de lebădă, albină. 

 

De îndată ce eleva este stăpână pe tehnică, degetele ei devin noi organe de expresie prin intermediul cărora ea comunică cu spectatorii. Prin gestul nud, fără ajutorul vreunui decor sau accesoriu, dansatoarea evocă imagini foarte grăitoare ale lumii: un animal primejdios, o frumoasă cu ochi mari, o grădină exotică sau o muzică produsă de instrumente specifice. Dar aceste evocări nu prind viaţă cu adevărat decât dacă mudra este însoţită de expresia facială potrivită. Ochii în special joacă un rol important, căci:  Unde merge mâna, acolo trebuie să meargă şi ochiul, / Unde merge ochiul, acolo merge spiritul, / Spiritul este urmat de expresie, / În urma expresiei vine bucuria.

Mudras  se împart în două categorii: gesturi făcute cu o mână sau cu două. Prima cuprinde 28, de la pataka (“drapelul”) – căreia i s-au catalogat 42 de utilizări  – până la chandrakala (“semiluna”) – căreia i se recunosc doar două întrebuinţări. Pataka se execută cu mâna deschisă, degetele întinse şi degetul mare lipit. Printre cele 42 de semnificaţii diferite ale acestui mudra întâlnim: tu, eu, fiecare, noapte, fluviu, clar de lună, cal, graţie, a apuca pe un drum, ocean, pădure, a mătura…

Printr-o combinaţie de mudras schiţate în cursul unui dans narativ o dansatoare poate mai întâi să mimeze întocmai fraza povestirii, ca să îşi folosească imaginaţia după aceea, atunci când cântăreţul repetă fraza pentru a-i dezvolta tema. Să luăm un refren tipic, ca acesta: “Ce ţi-a păţit inima? E grea ca o piatră!”. Când cuvintele sunt cântate prima dată, dansatoarea le va ilustra simplu, prin mudras “inimă”, “grea” şi “piatră”. La repetarea cuvintelor, ea este liberă să îmbogăţească povestea, arătând cât de blând şi iubitor era eroul înainte ca altă femeie să îi otrăvească inima. În acest exemplu primul sens al povestirii este destul de evident. Întreaga abilitate a dansatoarei constă deci în capacitatea ei de a-i scoate la iveală sensul ascuns – acela în care se exprimă aspiraţia oamenilor către regăsirea surselor divine. Tocmai în această orientare divină îşi găseşte dansul indian armonia unică, la care nu se ajunge decât prin forţa disciplinei şi a concentrării. Simbolurile antrenează într-o lungă călătorie spirituală, care a început acum mii de ani şi continuă şi astăzi în gesturile fugare pe care le schiţează mâinile neobosite ale dansatoarelor indiene.

 

Articol apărut  în Le Courier de l’Unesco 6/1980

 

 

inapoi________inapoi la cuprins_______ inainte

 


[1]  Maestru al dansului şi cântecului tradiţional hindus, este personalitatea cu cea mai mare autoritate în domeniu cunoscută în afara Indiei. Savitry Naír este cunoscută şi pentru studiul Marionettes and their role in Asian Society, Pondichery, 1979 (n.red.).

[2] Çiva sau Shiva = divinitate de prim rang a mitologiei vedice care are ca principal atribut echilibrul între forţele universale contrare: creaţia şi distrugerea. Fiind unul dintre cei mai ­vechi zei  ai panteonul hindus, Çiva alcătuieşte, alături de Brahma şi Vishnu, triada supremă ­Trimurti. (n.t.)